Turcia a respins comentariile prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, care a cerut Partidului Justiţie şi Dezvoltare (AKP), aflat la guvernare, să accepte rezultatele alegerilor locale de la Istanbul şi Ankara, în loc să le conteste, transmite dpa.
Comentariile lui Timmermans sunt surprinzătoare, dezamăgitoare şi demonstrează ‘dublele standarde’ ale Uniunii Europene, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Ankara, Hami Aksoy, cerând ca termenele de contestare pe lângă autoritatea electorală să fie respectate.
Într-un interviu apărut sâmbătă în publicaţia germană Welt am Sonntag, Timmermans a cerut partidului islamo-conservator AKP să respecte rezultatul alegerilor locale desfăşurate la 31 martie.
Ekrem Imamoglu, candidatul Partidului Republican al Poporului (CHP), principala formaţiune de opoziţie, a câştigat fotoliul de primar al Istanbulului la o foarte mică diferenţă de reprezentantul AKP, după cum au indicat rezultatele preliminare.
AKP a contestat rezultatul şi a obţinut renumărarea buletinelor de vot în cel puţin 18 din cele 39 de districte.
Potrivit CHP, după renumărarea a peste 70% din aceste buletine, Imamoglu conduce cu un avans de 17.132 de voturi, în timp ce AKP a anunţat o diferenţă de 16.442 de voturi.
Vicepreşedintele AKP, Ali Ihsan Yavuz, a vorbit despre ‘nereguli organizate’ în alegerile locale şi a declarat că partidul va cere autorităţii electorale YSK renumărarea tuturor voturilor la Istanbul.
De cealaltă parte, Imamoglu a lansat un apel către AKP să accepte rezultatul scrutinului: ‘Vă rog, nu lăsaţi naţiunea să plătească în continuare preţul’, a scris el pe Twitter.
AKP a contestat şi alegerile de la Ankara, dar în capitală candidatul CHP conduce la o diferenţă mult mai mare.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, liderul AKP, a declarat vineri că ultimul cuvânt revine autorităţii electorale supreme de la Ankara. Rămâne deocamdată neclar când intenţionează autorităţile să comunice rezultatele finale. Conform media guvernamentale, anunţul ar urma să fie făcut în cursul acestei săptămâni.
Purtătorul de cuvânt al AKP, Omer Celik, a afirmat sâmbătă că partidul său va accepta rezultatele finale ce vor fi comunicate de autoritatea electorală. AGERPRES