Primăria îşi cere scuze de la ieşeni pentru prezentarea incompletă a măsurilor pe care le are în vedere pentru reducerea poluării cauzate de traficul rutier în municipiul Iași şi revine, prin intermediul unui comunicat, cu propunerile incluse în planul municipalității de ameliorare a calității aerului în oraş. Printre aceste propuneri se numără restricționarea graduală a circulației autovehiculelor poluante pe timp de zi, în funcție de nivelul de poluare, interzicerea graduală, după anul 2020, a autovehiculelor poluante, în funcție de norma de poluare, răscumperea autoturismele poluante, prin acordarea de vouchere, în cadrul proiectului „Inițiativă-pilot pentru o guvernanță locală integrată de mediu (Pilot-initiative for integrated local environmental governance) – «Our AIR»”, care urmează să fie înaintată spre aprobare Comisiei Europene, respectiv Direcției Generale pentru Mediu, modernizarea întregului parc auto al Primăriei Municipiului Iași și al societăților și direcțiilor subordonate din fonduri de la bugetul local, fonduri nerambursabile sau alte surse, precum şi, nu în ultimul rând, introducerea unei taxe de congestie, după modelul celei introduse la Londra, Goteborg, Milano şi Madrid. „Aşa cum a menţionat şi Raportul Comisiei Europene privind calitatea aerului în Europa, una din principalele surse de îmbolnăvire a populației este poluarea aerului și este generată de sectorul transporturilor, anume traficul rutier din marile aglomerări urbane. O soluție propusă de către Comisia Europeană în Raport se referă la adoptarea unor măsuri de trafic, menite a diminua indicii de trafic din marile orașe (măsuri care deja au fost adoptate la nivelul orașelor mari din țări precum Germania, Franța, Italia, Spania și Marea Britanie). În acest context, pentru a îmbunătăți calitatea aerului în România, marile aglomerări urbane trebuie să adopte, gradual, anumite măsuri care să amelioreze calitatea aerului. Prin urmare, pentru a veni în întâmpinarea propunerilor Comisiei Europene, dar și pentru că administrația locală ieșeană este direct interesată de creșterea calității vieții în oraș și a stării de sănătate a populației, Primăria Municipiului Iași propune ieșenilor o dezbatere amplă cu privire la o serie de măsuri de reducere a poluării generate de traficul rutier în oraș”, precizează reprezentanţii municipalităţii în comunicat. Potrivit datelor oficiale, în acest moment, în municipiul Iași sunt înmatriculate circa 117.000 de autovehicule, la care se adaugă aproximativ 25.000 de autovehicule care tranzitează sau staționează temporar în oraș. Conform raportărilor, la orele de vârf se înregistrează indici de trafic foarte mari, ducând de multe ori la ambuteiaje în intersecțiile intens circulate din oraș. „Având în vedere această situație, care se înrăutățește de la un an la altul, Primăria Municipiului Iași propune în dezbatere publică adoptarea unor măsuri care să diminueze poluarea aerului în municipiul Iași cauzată de traficul rutier. Este o dezbatere amplă, serioasă, în care invităm să își spună punctul de vedere cât mai mulți ieșeni, ONG-uri, asociații ale transportatorilor, asociații ale cicliștilor și alte entități interesate să contribuie la creșterea calității vieții în municipiul Iași”, se arată în documnt. Una dintre propuneri, care a fost deja lansată public, se referă la interzicerea utilizării autovehiculelor înregistrate sub categoria Euro 3, inclusiv non-Euro, în intervalul orar 6.00 – 22.00, urmând ca, gradual, să fie interzise, după anul 2021, și alte categorii de autovehicule. A doua propunere se referă la interzicerea vehiculelor poluante începând cu anul 2020, fiind formulată după cum urmează: „Sunteți de acord ca Primăria Municipiului Iași să introducă în dezbatere publică un proiect de Hotărâre de Consiliu Local prin care să interzică utilizarea autovehiculelor poluante după următorul principiu:
- din 2020, interzicerea utilizării pe raza Municipiului Iași a tuturor vehiculelor sub Euro 3 (anume Euro 2, Euro 1 și non-euro);
- din 2022, interzicerea utilizării pe raza Municipiului Iași a tuturor vehiculelor sub Euro 4 (anume Euro 3, Euro 2, Euro 1 și non-euro)?”
Interdicția se referă înclusiv la autovehiculele care doar tranzitează municipiul Iași, indiferent de proveniența lor. În plus, Primăria Municipiului Iași propune creșterea cuantumului impozitului pentru autovehiculele Euro 4 începând cu anul 2025, ca și pentru vehiculele Euro 5 începând cu anul 2028. Aceste măsuri vor fi însoțite de altele menite să încurajeze achiziționarea și utilizarea autovehiculelor hibrid și electrice, după cum urmează: diminuarea cu 50% a impozitului la mașinile hibrid până în anul 2024 inclusiv, precum și anularea impozitului pentru orice tip de autovehicul electric. A treia propunere vizează acordarea de vouchere în valoare de câte 500 de euro pentru ca un număr de 25.000 de posesori de autovehicule vechi și poluante din Municipiul Iași să fie încurajați să renunțe la acestea. Proiectul, intitulat provizoriu „Inițiativă-pilot pentru o guvernanță locală integrată de mediu (Pilot-initiative for integrated local environmental governance) – «Our AIR»”, este la nivel de notă conceptuală și a fost deja publicat și transmis pentru aprobare Comisiei Europene – Direcția Generală pentru Mediu. A patra propunere se referă la modernizarea întregului parc auto al Primăriei Municipiului Iași și al societăților și direcțiilor subordonate din fonduri de la bugetul local, fonduri nerambursabile sau alte surse. Se va avea în vedere achiziția de utilaje noi la SC Salubris SA, SC Citadin SA, SC Servicii Publice SA, SC Compania de Transport Public SA atât din fonduri proprii, cât și prin proiecte pe fonduri europene nerambursabile, inclusiv granturi sau alte surse. A cincea propunere se referă la introducerea unei taxe de congestie, după modelul adoptat în marile aglomerări urbane din Europa – Londra, Goteborg, Milano, Madrid etc. Este vorba de impunerea unor taxe suplimentare pentru toți utilizatorii de autovehicule poluante pentru toți cei care doresc să pătrundă în zona istorică a Municipiului Iași. Indiferent de modul cum va decurge dezbaterea publică, dar ținând cont de comentariile exprimate de ieșeni, Primăria Municipiului Iași asigură opinia publică că va continua să inițieze, iar după dezbatere să și adopte măsurile necesare pentru reducerea gradului de poluare din oraș. Așteptăm să dezbatem cu cât mai mulți ieșeni toate propunerile lansate în spațiul public pe aceste subiecte. Primăria Municipiului Iași asigură comunitatea ieșeană că nu va adopta nicio măsură de reducere a poluării cauzate de traficul rutier, până când marea majoritate a ieșenilor își va spune punctul de vedere și va agrea un program general de măsuri. Dezbaterea publică se va desfășura pe o perioadă de trei luni, urmând ca rezultatele să fie făcute publice, iar Primăria Municipiului Iași să decidă în consecință. „Știu foarte bine că nu sunt măsuri în conformitate cu logica electorală, dar rolul meu ca primar al acestui oraș este să asigur un mediu de viață cât mai sănătos pentru ieșenii de toate vârstele, pentru tânăra generație pentru copiii noștri, astfel încât să își dorească să rămână și să muncească în acest oraș. Îi asigur pe ieșeni că aceste măsuri sunt rezultatul unor studii și analize amănunțite, fiind, de asemenea, bazate atât pe realitatea locală, cât și pe experiența altor comunități din țară și din străinătate. Afirm cât se poate de ferm că nu voi accepta niciodată ca populația să se îmbolnăvească doar pentru ca eu să obțin niște voturi în plus. Sănătatea ieșenilor este mult mai importantă decât voturile mele. Celor care încearcă să își facă imagine politică privind indiferenți la bolile ieșenilor cauzate de utilizarea abuzivă a vehiculelor poluante – și ca efect direct al politicilor iresponsabile ale guvernanților care au permis achiziționarea a sute de mii de rable din UE, în condițiile în care în România există două celebre fabrici de autoturisme! – le atrag atenția că își pot dezvolta o carieră politică sănătoasă făcând bine și nu rău celor din jur. Eu le promit cetățenilor din Iași că atâta timp cât voi deține această funcție nu voi pune vreodată nici funcția și nici voturile înaintea sănătății celor pe care am fost ales să-i slujesc cu toată puterea mea”, a declarat primarul Mihai Chirica. (E.M.)