Ucraina va sista orice lucrări la construcţia hidrocentralelor în cascadă pe fluviul Nistru, până la efectuarea evaluării impactului strategiei de mediu în context transfrontalier. Despre aceasta a declarat astăzi Valentina Ţapiş, secretar de stat la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, într-o conferinţă de presă, dedicată celei de-a doua întâlniri a Comisiei moldo-ucrainene cu privire la protecţia şi utilizarea stabilă a fluviului Nistru, transmite MOLDPRES.
“Mesajul a venit din partea întreprinderii de stat “Ukrghidroenergo”, care a fost consemnat în procesul-verbal, semnat de copreşedinţii comisiei. Totodată, partea ucraineană s-a obligat să prezinte părţii moldoveneşti documentaţia ce ţine de nodul hidrotehnic nistrean”, a specificat Valentina Ţapiş.
În cadrul întrunirii, au fost discutate şi regulile de exploatare a vadurilor nistrene. Potrivit Iulianei Catarangiu, expert la Centrul Naţional de Mediu, care este şi membru al comisiei, aceste reguli, deocamdată, rămân a fi un subiect destul de controversat. “În prezent, regulile de exploatare a fluviului Nistru constituie un document intern al Ucrainei. Îngrijorarea noastră constă în faptul ce se întâmplă cu aceste reguli în cazul debitelor, care ar fi beneficiile sau în ce mod vor fi recompensate prejudiciile R. Moldova dacă aceste reguli nu se vor respecta. Or, situaţia ar fi alta dacă aceste reguli ar avea statut internaţional, lucru pentru care pledează şi negociază în prezent partea moldovenească”, a spus Iuliana Catarangiu.
Potrivit expertului, toate problemele existente la ora actuală în ceea ce ţine de regulile folosirii nodului hidrotehnic şi protecţiei fluviului Nistru urmează să fie coordonate de un grup de lucru care va stabili alternativele convenabile părţilor.
“Este foarte important ca partea ucraineană să-şi respecte angajamentele, iar Republica Moldova să nu sufere în urma diminuării volumului de apă şi degradării fluviului Nistru”, a menţionat expertul Centrului Naţional de Mediu.
În ultimii 30 de ani, fluviul Nistru se confruntă cu un şir de probleme ce ţin de gestionarea resurselor acvatice la nivel transfrontalier. În prezent, pe Nistru activează mai multe construcţii hidrotehnice de proporţii, cum ar fi lacul de acumulare şi hidrocentrala de la Dubăsari, de la Novodnestrovsk, barajul de la Naslavcea ş.a. Ecologişti din diferite organizaţii de profil, naţionale şi internaţionale au anunţat în repetate rânduri că gestionarea acestora trebuie revăzută şi modernizată, pentru a reduce maximal impactul negativ asupra sistemelor ecologice.