ALEGERI ÎN INDIA

Aproximativ 900 de milioane de indieni au început joi să voteze în cadrul unor alegeri legislative uriaşe care vor dura aproape şase săptămâni în ţara cu 1,3 miliarde de locuitori, situată pe locul al doilea în lume – după China – din punctul de vedere al populaţiei, relatează AFP şi DPA.

Un milion de secţii de votare vor fi necesare în total pentru a-i alege pe cei 543 de deputaţi ai camerei inferioare (Lok Sabha) a parlamentului. ”Este literalmente cel mai mare exerciţiu democratic întreprins vreodată în istoria lumii”, a declarat Milan Vaishnav, de la Carnegie Endowment for International Peace din Washington, potrivit AFP.

Din cauza dimensiunilor colosale ale ţării, aceste alegeri legislative sunt împărţite în şapte etape: diferitele regiuni votează pe rând în cadrul acestui scrutin uninominal majoritar într-un singur tur, din 11 aprilie până pe 19 mai şi rezultatele sunt aşteptate pe 23 mai.

Actualul premier, Narendra Modi (68 de ani), propulsat triumfal în funcţie în 2014 cu partidul său, Bharatiya Janata (BJP, Partidul Poporului Indian, naţionalist hindus), speră să obţină un al doilea mandat. În calea sa se află Partidul Congresului (de opoziţie, centrist), formaţiune ce a dominat politica indiană de la obţinerea independenţei ţării în 1947, precum şi o multitudine de partide regionale puternice.

Joi, 91 de circumscripţii electorale situate în nord-est, sud-est şi în nordul Indiei, dau startul acestor alegeri.

”Fac apel la cei ale căror circumscripţii votează în prima etapă astăzi să vină în număr record şi să-şi exercite dreptul la vot”, a scrie Modi pe Twitter încă de la deschiderea votului.

Cu barbă albă şi ochelari subţiri, figura lui Narendra Modi este peste tot în India. Panouri şi ecrane publicitare oficiale, emisiune la radio lunară, mediatizare non-stop, reţele sociale: premierul este o prezenţă constantă în viaţa cotidiană a indienilor.

Principalul său opozant, Rahul Gandhi (48 de ani), preşedintele Partidului Congresului, a rezumat joi pe Twitter viziunea sa despre bilanţul mandatului naţionaliştilor hinduşi: ”Minciuni. Minciuni. Minciuni. Neîncredere. Violenţă. URĂ. Teamă”.

”Votaţi astăzi pentru spiritul Indiei. Pentru viitorul ei. Votaţi cu înţelepciune”, s-a adresat alegătorilor Rahul Gandhi, moştenitorul ilustrei dinastii politice Nehru-Gandhi. El a promis, notează DPA, crearea de locuri de muncă şi impulsionarea unei economii stagnante, menţionând acestea ca fiind cele mai mari eşecuri ale premierului Modi, precum şi lansarea unor programe uriaşe privind veniturile şi pensiile.

Promisiunile lui Modi includ o serie de programe de ajutor pentru fermieri, care reprezintă o rezervă electorală uriaşă în India. Bharatiya Janata a promis de asemenea adoptarea unei politici puternice de securitate naţională pentru India, deoarece aceasta amplifică fervoarea naţionalistă pentru a asigura majoritatea voturilor hinduşilor. AGERPRES