Peste 1.100 de specialişti din ţară şi de peste hotare, prezenţi la „Primăvara Dermatologică Ieşeană”

Peste 1.100 de specialişti din domeniul dermatologiei din ţară şi de peste hotare participă în perioada 10 – 14 aprilie, la Iaşi, la cea de-a VIII-a ediţie a manifestării ştiinţifice internaţionale „Primăvara Dermatologică Ieşeană”, eveniment organizat de Asociaţia Dermatologilor din Moldova, sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, Colegiul Medicilor, Colegiul Farmaciștilor, Societății de Medici și Naturaliști și Spitalului „Sf. Spiridon” Iași. „Tema centrală a ediţiei din acest an a PDI este dermatologia la interfața cu alte specialități. În acest sens, la manifestere sunt prezenţi peste 120 de lectori din ţară şi 26 de lectori din străinătate, din 11 ţări, printre care SUA, Marea Britanie, Austria, Canada, Spania şi Olanda, care vor susţine conferinţe, prelegeri şi vor participa la workshop-uri având ca temă principiul modern al interdisciplinarității, în care pacientul ocupă rolul principal. De asemenea, la întâlniri participă, alături de medici, asistenţi medicali, studenţi şi rezidenţi, având în vedere că, la fel ca şi la celelalte ediţii, conceptul acestei manifestări este unul inovator şi avangardist, iniţiatorii PDI fiind pionieri, în urmă cu opt ani, în crearea unui cadru interdisciplinar pentru abordarea extinsă a bolilor dermatologice ce necesită, pentru o corectă şi completă rezolvare, munca în echipă a mai multor specialităţi medicale”, a declarat prof. univ. dr. Daciana Brănişteanu, preşedintele PDI – 2019. Printre celelaltele teme abordate la ediţia din acest an a Primăverii Dermatologice Ieşene se numără psoriazisul, boala venoasă cronică, vitiligo, patologia cutanată tumorală, tehnici de chirurgie dermatologică, maladii transmisibile sexual, psihodermatologie, dermatozele alergice, colagenozele, îmbătrânirea cutanată şi tehnicile moderne antiaging, dermatopediatrie, noutăţi terapeutice dermatologice, etc. „Interactivitatea în cadrul prezentărilor este un alt atribut valoros al manifestării, care atrage în fiecare an un număr impresionant de participanţi, începând cu studenţii de la medicină şi continuând cu rezidenţi, medici specialişti, medici primari, farmacişti, asistenţi medicali şi de farmacie şi încheind cu cadre didactice ale universităţilor medicale de elită din ţară şi din străinătate”, a adăugat prof. univ. dr. Daciana Brănişteanu. În paralel cu cea de-a VIII-a ediţie a Primăverii Dermatologice Ieşene se desfăşoară, în premieră, Conferința „Laser Europe 2019”., cu tema Laser Skin and Body – Health and Science, organizată de European Society for Laser Aesthetic Surgery (ESLAS), în parteneriat cu European Laser Association (ELA). Evenimentul este o premieră pentru România, oferind participanților acces direct la ultimele tehnologii laser, cu aplicații atât în dermatologie, cât și în alte specialități medicale. „Conferința este un eveniment medical de excepție în ceea ce privește intervențiile laser în chirurgia plastică și în dermatologie, reunind lectori cu mare experiență în domeniu din Marea Britanie, Olanda, Grecia, Spania, Austria, România. Evenimentul include masterclass-uri edificatoare privind teoria și practica în acest domeniu, cursanții având posibilitatea să încorporeze cunoștințe de bază și avansate, în funcție de nivelul fiecăruia. Dintre speakerii români remarcăm prezența chirurgilor laseriști consacrați, de la care audiența va beneficia de vasta lor experiență. Este vorba despre Ștefan Jianu, Eduard Ursuleau, specialiști în chirurgia laser a varicelor, dr Andrei Martin, chirurgie plastică estetică, dr Daniel Brănișteanu, operații cu laser în oftalmologie”, a afirmat dr. Dana Jianu, preşedintele ESLAS și vicepreședinte al SRCE. (Edmond Macri)