PManagementul Poştei Române a demarat o cercetare internă pentru a stabili cauzele care au condus la interpretarea eronată a legii de către un salariat care a refuzat să distribuie pliante electorale ale Alianţei 2020 USR PLUS, precizează compania într-un comunicat remis joi AGERPRES.
„În cazul în care rezultatele vor conduce la concluzia că vinovat este angajatul în speţă, acesta va suporta consecinţele pe ramura profesională prevăzute de legislaţia în vigoare şi de Contractul Colectiv de Muncă”, spun reprezentanţii Poştei Române.
Alianţa 2020 USR PLUS a anunţat că va da în judecată două filiale ale Poştei Române, din Giurgiu şi Tulcea, care au refuzat să distribuie pliantele electorale ale USR PLUS.
Poşta Română explică că „dintr-o eroare”, salariatul desemnat cu încheierea contractelor pe produsul Postmesager s-a bazat, în răspunsurile sale, pe ultimul ghid electoral al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), ale cărui prevederi erau valabile pentru perioada de campanie electorală a anului 2016.
Potrivit acestui ghid, care este publicat la fiecare 4 ani de către AEP, cu 30 de zile înaintea alegerilor, se înţelege a fi material electoral orice material tipărit al unor alianţe, formaţiuni, partide politice sau candidaţi independenţi care îndeamnă electoratul la vot într-o anume campanie electorală, precizează operatorul poştal.
„Salariatul nostru a interpretat că, ‘având în vedere că încă nu a început legal campania electorală, nu putem primi materiale electorale în afara campaniei (pe pliant având înscrisurile ‘Votează USR pe 26 Mai!’). Aşadar, dacă se scoate acel îndemn de pe flyer, acesta se poate accepta la distribuire până la începerea legală a campaniei’. Astfel, acesta a considerat că sintagma ‘Votează USR pe 26 Mai!’, prezentă pe materialul ce urma a fi distribuit, implica Poşta Română în procesul de campanie electorală înainte de începerea acesteia”, spun reprezentanţii Poştei.
Potrivit sursei citate, operatorul poştal naţional a încheiat contracte şi cu alte organizaţii de pe întreg spectrul politic, ulterior acuzaţiilor de partizanat politic aduse companiei, prin încheierea unui contract comercial cu PSD, „demonstrându-şi, astfel, imparţialitatea în relaţia cu orice organizaţie politică”.
„Situaţia creată este regretabilă în contextul mediatic nefavorabil care exercită o presiune asupra lucrătorilor poştali, indiferent de linia ierahică în care activează. Aceasta a condus la abordarea unei atitudini precaute a salariaţilor, care sunt în relaţie directă cu reprezentanţii tuturor partidelor politice. Asta nu scuză, însă, refuzul transmis de către salariatul companiei reprezentanţilor USR. Repetăm, aşa cum am mai spus-o, că Poşta Română respinge orice acuzaţie de partizanat politic. Este o societate comercială, care livrează servicii de peste 150 de ani, indiferent de partidele şi coaliţiile care s-au aflat la conducerea ţării”, mai menţionează reprezenaţii Poştei în comunicat.AGERPRES