Benjamin Netanyahu şi partidul său Likud au câştigat al cincilea mandat în urma alegerilor legislative

Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi partidul său Likud (dreapta) au câştigat al cincilea mandat în urma alegerilor legislative desfăşurate în Israel, a confirmat joi seară Comisia electorală centrală, după numărarea tuturor voturilor exprimate, transmite dpa.

Likud a obţinut 36 din cele 120 de locuri din Knesset, în timp ce partidului de opoziţie Albastru-Alb, condus de fostul şef de Stat Major Benny Gantz, îi revin 35 de mandate.

Partidul Noua Dreaptă, al actualilor miniştri ai educaţiei, Naftali Bennett, şi justiţiei, Ajelet Schaked, nu a reuşit să treacă pragul electoral de 3,5% din voturi.

Potrivit comisiei electorale, rezultatele definitive vor fi făcute publice la 17 aprilie.

Partidul ultra-ortodox Shas devine a treia formaţiune în Knesset, unde va avea opt deputaţi, cu unul mai mult decât mişcarea religioasă Iudaismul Unit al Torei, care pierde un mandat.

Partidul Muncii şi partidul arab Hadash-Tall au obţinute câte şase mandate, în timp ce Yisrael Beiteinu, formaţiune de extremă dreapta condusă de Avigdor Lieberman, fost ministru al apărării, şi alianţa Dreapta Unită au câştigat câte cinci locuri în legislativ.

Partidul centrist Kulanu, al ministrului de finanţe Moshe Kahlon, partidul de stânga Merez şi lista arabă Ra’am-Balad vor avea câte patru deputaţi în viitorul parlament.

Cu sprijinul partenerilor de coaliţie, Benjamin Netanyahu poate miza pe o majoritate de 65 de locuri în Knesset.

Media din Israel relatase în cursul zilei de joi despre unele probleme tehnice la numărarea voturilor, ceea ce a determinat unele partide dreapta să ceară o renumărare.AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.