Mausoleul lui Vladimir Lenin va fi redeschis publicului

Mausoleul lui Vladimir Lenin, închis timp de două luni pentru lucrările periodice de conservare a mumiei fondatorului statului sovietic, va fi redeschis publicului miercuri dimineaţă, relatează EFE.

Anunţul a fost făcut de Serviciul Federal de Protecţie (FSO) al Rusiei, responsabil cu securitatea înalţilor demnitari ai ţării şi sub a cărui jurisdicţie se află mausoleul situat în Piaţa Roşie şi unde, din 1924, este expus trupul îmbălsămat al liderului bolşevic.

FSO nu a publicat detalii despre caracterul „lucrărilor profilactice de rutină” realizate în mausoleu care poate fi vizitat în zilele de marţi, miercuri, joi şi sâmbătă între orele 10:00 şi 13.00.

La fiecare doi ani, specialişti ai Centrului de Biotehnologie din subordinea Institutului de Plante Aromatice şi Medicinale din cadrul Academiei de Ştiinţe a Rusiei efectuează o serie de proceduri biochimice pentru conservarea mumiei lui Lenin.

Cercetătorii ruşi asigură că graţie noilor tehnologii corpul lui Lenin poate fi conservat practic pentru o perioadă nedefinită.

În 2013, mausoleul a fost supus unei ample renovări pentru a corecta o înclinaţie apărută la fundaţie.

Lenin nu a lăsat testament iar văduva sa, Nadejda Krupskaya, s-a opus expunerii trupului acestuia, precizând că soţul ei ar fi dorit să se odihnească alături de mama şi de fratele său în cimitirul memorial Volkovskoye din Sankt Petersburg.AGERPRES