Breaking News

Toader: N-am solicitat premierului niciun termen de gândire pentru că domnia sa nu mi-a cerut demisia

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, precizează, pe Facebook, după întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă de la Palatul Victoria, că nu i-a solicitat liderului Executivului niciun termen de gândire privind demisia pentru ca Viorica Dăncilă nu i-a cerut demisia, urmând să aibă o discuţie joi.

„O simpla precizare ! Eu nu i-am solicitat dnei prim ministru nici un termen de gandire privind demisia, in conditiile in care domnia sa nu mi-a cerut demisia. A ramas ca acest subiect il vom aborda maine dimineata, la orele 09.30 ! „, a scris, pe Facebook, Tudorel Toader.

Mesajul ministrului vine după întrevederea de miercuri dintre Tudorel Toader şi premierul Viorica Dăncilă, de la Palatul Victoria. Anterior, liderul de la Palatul Victoria anunţa că va vorbi cu Toader ca să vadă dacă acesta îşi va prezenta sau nu demisia.MEDIAFAX