O nouă ediţie a campaniei „VIN PAŞTILE!”, la Muzeul Mitropolitan

Pentru al 11-lea an consecutiv, Asociaţia COMMUNIO organizează în perioada 20 aprilie – 6 iunie campania de păstrare a obiceiurilor pascale ,,VIN PAȘTILE” – 2019. Și anul acesta, expoziţia, care va fi găzduită de Muzeul Mitropolitan, îşi propune să arate publicului momente din cadrul campaniei, evoluția acesteia și mai ales efectele ei. În acest scop, se vor expune fotografii care surprind cele mai importante momente ale campaniei precum și ouă roșii încondeiate de participanții la acţiunile campaniei. Vernisajul expoziţiei va avea loc sâmbătă  20 aprilie, la ora 13.30, la Muzeul Mitropolitan.  „La eveniment sunt așteptați toți partenerii care au contribuit la derularea campaniei: reprezentanți ai sistemului de educație și învățământ, preoți, reprezentanți ai ONG partenere -Asociatia Mesterilor Populari din Moldova, Complexul Muzeal ,,Moldova”,Societatea Ortodoxă a Femeilor din România,Asociația Familia Tradițională,Asociația ,,Ciurbeștenii’’, copii și părinți ai acestora, care au învățat sau au exersat încondeierea ouălor în cadrul campaniei noastre”, a declarat Eugenia Burdea, preşedintele Asociaţiei COMMUNIO, organizaţie non-guvernamentală înfiinţată în anul 2007, care are ca principal scop conservarea tradiţiilor, culturii şi artei româneşti. (E.M.)