Ansamblul Palas şi Iulius Mall Iaşi propun, și în acest an, un program special pentru cei care se pregătesc pentru Sărbătorile Pascale sau vor să se relaxeze în minivacanța ce se apropie, la cafenele sau în spațiile de distracție.
Sâmbătă, 27 aprilie 2019, magazinele, cafenelele și restaurantele din ansamblul Palas vor funcționa până la ora 18.00. Duminică, în prima zi de Paşte, mall-ul este închis, însă cei care își doresc să se bucure de zilele libere, în compania prietenilor sau a familiei, vor avea numeroase opţiuni de recreere în parc. Cafenelele şi restaurantele din ansamblul Palas, precum și trambulinele și caruselul venețian, vor fi deschise în intervalul orar14.00 – 22.00, iar detalii despreprogramul fiecărei locații sunt disponibile pe site-ul www.palasmall.ro. De luni, 29 aprilie, orarul ansamblului Palasrevine la cel obişnuit: 10.00 – 22.00.
Și clienții Auchan vor avea timp să-și finalizeze pregătirile pentru masa de Paște. Sâmbătă, hypermarketul va fi deschis între orele 08.00 și 18.00. În prima zi de Paște, angajații Auchan sunt liberi să petreacă în familie, însă de luni, programul de funcționare revine la cel normal, de la ora 08.00 la ora 23.00.
Şi cei care își fac cumpărăturile pentru sărbători sau își doresc noi ținute de Paște de la magazinele din Iulius Mall Iaşi vor avea parte de un program special. Pe 27 aprilie, mall-ul îi va primi pe clienți între orele 10.00 și 18.00, iar duminică, va fi închis. De luni se va relua programul obișnuit: 10.00 – 22.00.
Sâmbătă, cinefilii care vor să întâmpine sărbătorile în compania filmelor preferate o pot face la Cinema City, în intervalul orar 10.00 – 18.00. Duminică, cinematograful va fi închis, iar de luni va funcționa între orele 10.00 și 22.00.
Un program atipic va avea și clubul Viper, care va funcționa și în prima zi de Paște, de la ora 13.00 până la ultimul client, iar Starnet şi cafeneaua La Corniche vor fi deschise non-stop.