Blocul ACUM i-a invitat, din nou, pe socialişti la negocieri

Blocul ACUM (Partidul Acţiune şi Solidaritate /PAS/ şi Platforma „Demnitate şi Adevăr” /PPDA/) i-a invitat, din nou, pe socialişti la negocieri ‘pentru a discuta agenda comună antioligarhică şi socială, precum şi modalitatea formării organismelor de lucru ale legislativului, inclusiv identificarea măsurilor concrete de consolidare a încrederii cu scopul evitării alegerilor anticipate’, informează marţi Ziarul Naţional din Chişinău.

Întâlnirea este programată pentru marţi la sediul parlamentului Republicii Moldova, conform canalului media citat.

Într-un comunicat difuzat presei, Blocul ACUM îşi reiterează angajamentele de a elibera instituţiile statului din captivitatea oligarhică, de a combate corupţia, de a stopa persecuţiile politice şi de a proteja drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

În acelaşi timp, ACUM pledează pentru evitarea alegerilor anticipate, opţiune care ar fi preferată în opinia sa de Partidul Democrat, al controversatului oligarh Vladimir Plahotniuc. Alegerile anticipate, în condiţiile statului capturat, nu vor schimba datele actualei configuraţii politice, ci vor conduce la irosirea în continuare a banilor publici de către regimul oligarhic pentru a-şi menţine scorul electoral, se arată în acelaşi comunicat.

Reprezentanţii PAS şi PPDA spun că sunt deschişi faţă de instalarea unui ‘guvern funcţional’, termen folosit de către Partidul Socialist, potrivit Ziarului Naţional.

‘Pentru a depăşi impasul creat în parlament suntem deschişi în continuare să discutăm separat fiecare etapă a implementării procesului de dezoligarhizare a ţării, începând cu formarea organismelor de lucru în parlamentul R. Moldova şi, ulterior, instalarea unui guvern funcţional, capabil să implementeze legile adoptate’, se spune în comunicatul citat.

Săptămâna trecută, Blocul ACUM a propus crearea unui grup de lucru în vederea examinării, până la 25 aprilie, a actelor normative ale ambelor formaţiuni ce ţin de dezoligarhizare şi îmbunătăţirea vieţii oamenilor. De partea cealaltă, socialiştii susţin că sunt dispuşi să continue discuţiile cu ACUM doar dacă entitatea politică este gata pentru oficializarea unei coaliţii de guvernare.

În lipsa unei coaliţii majoritare în parlament, preşedintele Igor Dodon a solicitat Curţii Constituţionale să precizeze dacă şeful statului poate propune un candidat la funcţia de prim-ministru, în condiţiile în care încă nu sunt formate organele de conducere ale parlamentului, a declarat reprezentantul preşedintelui, Maxim Lebedinschi, citat de portalul Deschide.md.

În urma alegerilor parlamentare din 24 februarie, în noul parlament de la Chişinău au intrat Partidul Socialist (35 de mandate), PD (30 mandate), blocul ACUM (26 de mandate), Partidul ‘ŞOR’ (7 mandate) şi trei deputaţi independenţi.

În absenţa unei coaliţii de guvernare, Igor Dodon a avertizat că, dacă până la 21 iunie parlamentul nu va forma noul guvern şi nu va aproba nicio lege, el – conform legislaţiei în vigoare – ar putea să dizolve legislativul şi să convoace alegeri anticipate. AGERPRES