Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), în parteneriat cu Roche România și Institutul Regional de Oncologie Iași, anunță înfiinţarea unui grup de suport multidisciplinar, care îşi va desfăşura activitatea în cadrul institutului, destinat pacienților diagnosticați cu cancer de colon și rect. Potrivit iniţiatorilor, scopul principal al proiectului este facilitarea dialogului și schimbul de experiență între pacienți, supraviețuitori ai cancerului de colon și rect, și specialiștii în domeniu. Printre obiectivele grupului de suport se numără creșterea nivelului de informare al pacienților, creșterea nivelului de cunoștințe cu privire la importantă unei nutritii adecvate în gestionarea cancerului colorectal (ce alimente ajută și ce alimente sunt dăunătoare), reducerea stării de anxietate provocată de boală şi, respectiv, diminuarea stării de epuizare fizică și psihică. Echipa medicală ce va lua parte la sesiunile grupurilor este formată din medici specialist oncolog, un psiholog și un nutriționist. Aceștia vor răspunde tuturor întrebărilor pacienților, ajutându-i să gestioneze mai bine impactul bolii, în toate aspectele acesteia. Întâlnirile grupului vor avea loc în cadrul Institutul Regional de Oncologie Iași, de patru ori pe lună, în grupe separate pentru femei și bărbați. Intervalul de desfășurare a sesiunilor este 14:15 – 16:00, iar accesul este gratuit atât pentru pacienți cât și pentru aparținătorii acestora. Programul este următorul: pentru femei: 8 mai, 22, mai, 5 iunie, 19 iunie, 3 iulie, iar pentru bărbați : 24 aprilie, 15 mai, 29 mai, 12 iunie, 26 iunie, 10 iulie. „Diagnosticul de cancer colorectal este de multe ori privit cu teamă, însă prin acest proiect încercăm să oferim pacienților speranța că pot să trăiască normal, în pofida diagnosticului primit. Abordarea multidisciplinară a echipei medicale din cadrul acestor grupuri va asigura un suport extrem de util pacienților, care vor putea astfel să gestioneze boala mult mai eficient”, afirmă Cezar Irimia, președintele FABC. „Misiunea IRO Iași este să ofere pacienților servicii medicale integrate și complete. De aceea ne bucură foarte mult faptul că am reușit să extindem gama de servicii oferite pacienților prin aceste grupuri suport. De asemenea, cred că abordarea multidisciplinară din spatele acestui proiect este extrem de utilă pentru pacienți.”, declară, la rândul său, Mirela Grosu, Manager Institutul Regional de Oncologie Iași. Pentru informații suplimentare și întrebări legate de grupul de suport, cei interesaţi se paot adresa psihologului Roxana Postolica, la nr. de telefon 0721.297.710. Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer și Roche România intenționează să mai organizeze aceste grupuri de suport și în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova. Cancerul colorectal este al doilea tip de cancer în Europa în ceea ce priveşte rata de mortalitate, fiind responsabil pentru aproximativ 230.000 de decese pe continentul nostru, în fiecare an. În România, 11.000 de pacienţi sunt diagnosticaţi anual cu această formă de cancer, în timp ce anual 6.300 dintre aceștia, pierd lupta cu boală. (E.M.)