Tăriceanu: În ultimii ani au existat abuzuri ale justiţiei care au dus la deteriorarea imaginii României.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, luni, că se bucură pentru achitarea sa definitivă în dosarul în care a fost judecat pentru mărturie mincinoasă, afirmând că situaţia prin care a trecut a fost „un calvar”.

„Sigur că o astfel de decizie nu are decât să mă bucure, dar bucuria mea este parţială pentru că, într-adevăr, după avatarurile prin care am trecut începând din 2015, purtat la Parchet, purtat în instanţă, cu o presiune publică uriaşă asupra mea, care sigur că i-a afectat pe toţi cei din jurul meu, începând cu colegii de partid, cu cei care mă cunosc, cunoştinţe, prieteni. Am văzut cum s-au raportat unii oameni la situaţia prin care am trecut, acuzaţiile pe care le-am primit, nefondate, din partea unora dintre cei care sunt în spaţiul public, oameni politici (…). Tot acest calvar astăzi s-a încheiat şi vă pot spune că este un calvar”, a declarat Tăriceanu la Antena 3.

În opinia sa, în ultimii ani au existat abuzuri ale justiţiei care au dus la deteriorarea imaginii României.

„Bucuria mea este umbrită de faptul că ştiu că foarte mulţi alţi oameni care au fost sau sunt în aceeaşi situaţie cu mine nu şi-au încheiat încă procesele care durează de ani de zile, că unii dintre ei au trebuit chiar să facă puşcărie, cum este cazul lui Dan Ruşanu şi care şi-a văzut toată cariera profesională şi politică din acest motiv distrusă – şi el este numai un exemplu. Că sunt şi alţi oameni simpli, cum a fost cazul Marianei Rarinca, cea care a trecut prin umilinţe asemănătoare fără să fie vinovată. Şi nu pot să nu mă gândesc câte nedreptăţi s-au întâmplat, câte abuzuri au avut loc, ce tragedie s-a aşternut peste România, pentru că toate aceste lucruri au contribuit într-o măsură importantă la degradarea percepţiei despre ţara noastră”, a mai spus Tăriceanu.

Călin Popescu-Tăriceanu a fost achitat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, luni, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a respins apelul declarat de DNA şi a menţinut decizia de achitare dată de prima instanţă.

Decizia a fost luată cu majoritatea de voturi a celor cinci membri ai completului. A existat şi o opinie separată a unuia dintre judecători, în sensul admiterii apelului DNA şi trimiterii dosarului spre rejudecare.

Pe 22 mai 2018, un complet de la Instanţa supremă format din trei judecători a dispus achitarea lui Tăriceanu, printre motivele invocate fiind şi faptul că DNA avea suspiciuni că şeful Senatului ar fi săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală, însă l-a audiat pe acesta în calitate de martor. În opinia primei instanţe, Tăriceanu s-ar fi autoincriminat dacă ar fi recunoscut în declaraţia de martor că ar avea vreo legătură cu retrocedarea Fermei Băneasa.

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului. AGERPRES