Viorica Dăncilă: O componentă esenţială pentru educaţie de calitate este reprezentată de omul de la catedră

O componentă esenţială pentru educaţie de calitate este reprezentată de omul de la catedră, model pentru generaţiile pe care le formează, a declarat marţi premierul Viorica Dăncilă, la Palatul Victoria, la evenimentul de lansare a unei iniţiative de creştere a calităţii sistemului de învăţământ.

„Educaţia este o prioritate a Guvernului PSD – ALDE, alături de Sănătate. Acţionăm pe mai multe planuri pentru a creşte accesul copiilor la educaţie de calitate, am mărit bugetul pentru Educaţie cu aproape 47% în acest an, am majorat considerabil salariile cadrelor didactice – ca modalitate de apreciere şi de motivare a muncii de dascăl, susţinem proiecte de investiţii în şcoala românească, de la creşe şi grădiniţe până la universităţi. Toate deciziile pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţământ le luăm în consultare cu partenerii sociali, sindicate, asociaţii ale profesorilor, studenţilor şi elevilor, pentru că am convingerea că cele mai bune decizii sunt luate prin dialog deschis. O componentă esenţială pentru educaţie de calitate este reprezentată de omul de la catedră, model pentru generaţiile pe care le formează şi cărora le transmite nu doar învăţătură, ci şi lecţii de viaţă şi le formează caracterul. Profesia de dascăl este vocaţie, implicare neobosită şi dedicare. A fi educator, învăţător sau profesor înseamnă ca tu însuţi să înveţi zi de zi şi să ţii pasul cu noi metode de predare mai atractive şi mai apropiate de copii şi de tineri”, a spus Dăncilă.

Ea a adăugat că acest proiect, cu titlul „Creatori de educaţie”, este conceput şi realizat ca o platformă modernă online, prin intermediul căreia dascălii pot face schimb de bune practici, demne de urmat de colegii lor, participând astfel activ la dezvoltarea competenţelor profesionale şi la susţinerea unui sistem de învăţământ inovator.

„Cred în beneficiile acestui proiect, în primul rând pentru copii şi tineri care, prin metode creative, personalizate, vor avea un proces de învăţare mult mai plăcut şi mai facil, vor fi încurajaţi să urmeze cursurile şi să nu abandoneze şcoala, apoi pentru educatori, învăţători şi profesori acest proiect va contribui la recunoaşterea muncilor lor, la punerea în valoare şi promovarea ideilor bune pe care le aplică la clase şi care reprezintă o sursă de inspiraţie şi pentru alţi dascăli. (…) Am convingerea că acest proiect va genera idei şi metode creative de predare, de care să beneficieze cât mai mulţi elevi”, a încheiat premierul. AGERPRES