Sedinta comuna a Senatului si Camerei Deputatilor, in Bucuresti, miercuri, 4 noiembrie 2009. Guvernul propus de premierul desemnat Lucian Croitoru, format din 14 ministri, doar doi dintre ei cu aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate, incearca, miercuri, sa obtina votul de investitura din partea Parlamentului, insa un rezultat favorabil acestuia este putin probabil. BOGDAN MARAN / MEDIAFAX FOTO

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de modificare a Codului penal

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de modificare a Codului penal în forma aprobată de Senat.

Reprezentanţii PNL şi USR au anunţat că îl vor ataca din nou la Curtea Constituţională.

S-au înregistrat 180 de voturi „pentru”, 81 – „împotrivă” şi două abţineri.

S-a decis eliminarea mai multor prevederi din forma iniţială a legii, care au fost declarate neconstituţionale de către CCR, şi au rămas în forma iniţială articole criticate de Opoziţie, pe motiv că nu au fost atacate sau nu au fost declarate neconstituţionale de Curte.

Unul dintre acestea se referă la reducerea termenelor de prescripţie a pedepselor. Astfel, termenele de prescripţie a răspunderii penale vor fi: de 8 ani faţă de 10 ani în legea în vigoare, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani; şi de 6 ani în loc de 8 ani când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani.

Un alt text se referă la abrogarea articolului referitor la neglijenţa în serviciu.

O altă modificare prevede introducerea unui termen de un an în care se poate face un denunţ. „Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta, dar nu mai târziu de un an de la data săvârşirii acesteia”, se menţionează în proiect.

Camera Deputaţilor este for decizional. AGERPRES