Călin Popescu Tăriceanu a afirmat, în contextul morţii lui Răzvan Ciobanu, că România are o capacitate de reacţie şi de mobilizare mai mică faţă de alte state pentru combaterea consumului de droguri. Preşedintele Senatului consideră că politicienii nu s-au implicat suficient în această problemă.696 afişări
„Dumnezeu să-l odihnească pe Răzvan Ciobanu! O veste tristă, care ne-a înnegurat chiar în perioada sărbătorii Pascale. O veste care ar trebui să ne dea de gândit, totodată. Pentru că moartea designerului vestimentar a fost legată, se pare, de consumul de droguri. Iar consumul de droguri e în creştere în România, de la un an la altul, după cum arată statisticile.
Încă nu e la cote de alarmă, pentru că, din fericire, suntem, încă, printre ultimii din Europa la acest capitol, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să luăm măsuri eficiente pentru a ţine sub control extinderea flagelului. Vestea bună, că România nu e chiar paradisul drogurilor, e dublată de vestea mai puţin bună – că avem într-o măsură mai mică decât alte state capacitatea de reacţie şi de mobilizare pentru combaterea fenomenului”, a scris Călin Popescu Tăriceanu, joi, pe Facebook.
Preşedintele Senatului a adăugat că fenomenul consumului de droguri nu este o temă uşoară, iar politicul nu s-a implicat suficient de mult în această problemă. El a precizat că oamenii politici „evită din instinct” să-şi asocieze numele cu „problematici ale aşa-numitelor grupuri indezirabile social”.
„Nu este o temă uşoară, dar nu este o temă pe care să o ascundem sub preş. Între motivele majore e şi acela că politicul nu s-a implicat suficient de mult, iar asta – să o recunoaştem cu onestitate – are o explicaţie clară şi categorică: oamenii politici evită din instinct să-şi asocieze numele cu problematici ale aşa-numitelor grupuri indezirabile social, cum sunt percepuţi consumatorii de droguri, cerşetorii ori practicantele prostituţiei. Pentru că orice soluţii ar concepe, ar satisface anumite segmente sociale, pe de-o parte şi ar deranja altele, pe de altă parte şi, categoric, ar atrage criticile multora pe motiv că «sunt atâtea alte lucruri de rezolvat», iar cele pomenite nu sunt prioritatea zero”, explică Tăriceanu.
Liderul ALDE a mai spus că este momentul ca problema consumului de stupefiante să fie abordată cu raţiune şi curaj, iar pentru acest lucru e necesar un maxim de voinţă politică.
„Răspunsul e: ce ignorăm azi, s-ar putea să devină de nereparat mâine. Anii au trecut, iar problemele nerezolvate s-au răzbunat şi se răzbună. A venit vremea să abordăm problema consumului de stupefiante cu raţiune şi curaj şi e nevoie de maximum de voinţă politică. Indiferent cine suntem, politicieni sau apolitici, de stânga sau de dreapta, părinţi sau profesori, suntem de acord că nu există nimic mai preţios decât viaţa şi siguranţa copiilor noştri. Aşa că hai să apucăm taurul de coarne conştienţi fiind că nu există soluţii miraculoase ci multă, multă muncă”, explică şeful Senatului.
O problemă în calea acţiunii de combatere a consumului de droguri este şi legislaţia foarte „stufoasă” din România, în opinia lui Călin Popescu Tăriceanu.
„Legalizarea, spre exemplu, a canabisului în domeniul medical – o temă de mare actualitate la nivel mondial – interzicerea etnobotanicelor ori crearea aşa numitelor camere de consum supravegheat pot fi discutate, analizate cu specialiştii, pot fi transpuse în practică, dar reclamă modificări în serie ale unor legi şi implicarea a multe ministere: Ministerul Sănătăţii, MAI, Ministerul Muncii, Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor etc. În plus, nici legislaţia europeană nu ajută foarte mult prin concizie şi claritate, din acelaşi motiv ca la noi: o anume duplicitate şi lipsă de bărbăţie politică, ceea ce lasă soluţiile strict pe seama autorităţilor naţionale”, a completat Tăriceanu.
Preşedintele Senatului mai transmite că sunt necesare discuţii pe acest subiect, atât cu autorităţilor statului din domeniu, cât şi cu lideri ai organizaţiilor guvernamentale, directori de şcoli şi reprezentanţii societăţii civile.
„Va trebui să demarăm, în perioada care urmează, discuţii ample pe această temă, atât cu autorităţilor statului din domeniu, cât şi cu lideri ai ONG-urilor, directori de şcoli şi reprezentanţi ai societăţii civile, pentru a identifica cele mai bune şi mai rapide soluţii. Dacă va fi nevoie, vom acorda unor asemenea ONG-uri statutul de instituţii de utilitate publică, ceea ce le va asigura sprijinul statului, pentru că munca lor este extrem de importantă în ţinerea sub control a flagelului drogurilor”, a mai spus liderul ALDE.
Acesta precizat că îşi doreşte să îi aibă alături „în această cruciadă” pe reprezentanţii bisericii, de orice confesiune ar fi ei, şi marile companii româneşti sau străine care au programe consistente de responsabilitate socială.
„Vrem ca şcolile copiilor noştri să fie izvoare de ştiinţă şi educaţie, nu mici Woodstock-uri prin care joint-urile să treacă din mână în mână în pauze. Părinţi, dascăli şi elevi trebuie să conştientizăm că avem o problemă şi ignorarea ei nu înseamnă că ea se rezolvă de la sine. Patroni de cluburi şi discoteci, nu mai închideţi ochii la consumul de droguri sau excese alcoolice! Unii dintre tinerii care cad sub mesele clubului vostru ar putea fi chiar copiii voştri! Vrem, ca părinţi responsabili, să le asigurăm tinerilor un mediu curat şi sănătos de dezvoltare, nu unul care să pună bazele promiscuităţii de mai târziu şi ale eşecului ca adulţi”, a conchis Tăriceanu.MEDIAFAX