Un cetăţean turc rănit în atacurile comise pe 15 martie în două moschei din oraşul neo-zeelandez Christchurch a decedat joi

Un cetăţean turc rănit în atacurile comise pe 15 martie în două moschei din oraşul neo-zeelandez Christchurch a decedat joi, ceea ce aduce bilanţul atentatelor la 51 de morţi, a anunţat ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu, potrivit Reuters.

”Din păcate l-am pierdut pe conaţionalul nostru Zekeriya Tuyan, care era grav rănit în atacul plin de ură de la Christchurch, Noua Zeelandă”, a scris Cavusoglu pe Twitter.

Fratele victimei a declarat pentru agenţia de presă turcă Anadolu că Zekeriya Tuyan fusese supus în cursul zilei unei noi intervenţii chirurgicale, dar că el nu a putut fi salvat.

”El a avut o operaţie astăzi, dar medicii nu au putut stopa hemoragia, aşadar l-am pierdut. Eram bucuroşi pentru că noi credeam că lucrurile merg bine, el se lupta de 50 de zile” pentru viaţa sa, a spus Yahya Tuyan, citat de Anadolu.

Brenton Tarrant (28 de ani), un australian adept al supremaţiei rasei albe, a fost pus sub acuzare pentru comiterea a 50 de crime, în ancheta asupra celui mai grav atac în masă pe timp de pace din Noua Zeelandă. Atentatele de la Christchurch, comise după slujba de vineri a musulmanilor, s-au soldat şi cu rănirea a 50 de persoane.AGERPRES