POEMELE DE SÂMBĂTĂ

  1. Încolătăcită în jurul gâtului meu

Încerci să descoperi șuvița aceea
ce ar părea un nor luminos
ca o buclă dată pe spate, în contre-jour
înspre care mai duci din când în când mâna

(mișcare ce mă face să întreb
dacă există prin apropiere un aerodrom
de unde tot decolează brațul tău mângâietor?! )

Lasă-mă să te țin minte atâta timp cât
îmi amintesc numele meu

Să te știu că faci parte din mine
că mergi la piață cu mine
că stai încolătăcită în jurul gâtului meu
când scriu poemele iubirii

că nu te dezlipești
de somnul meu profund
povestindu-mi-l în momentul trezirii
asemenea ecoului smuls prăpastiei
din fața noastră…

Greu de ignorat, greu de îndurat

Lasă-mă să fiu cel care te ține minte
cel care se plimbă pe trupul tău
cu ochii închiși…

cum și tu reciți din poemele mele
cu ochii închiși,
cu buzele tremurânde de sete
și de dorințe nepovestite,
dar limpezi ca apele de munte.

Să fiu înainte de toate clipa ta de îndoială
singura care îți scoate în cale nesomnul
nopțile nedormite, ținute în întuneric
sub forma câinilor păzitori

Sub forma câinilor păzitori…
care dau semne că cineva mișcă în curte
că cineva sare gardul atâtor suspiciuni
fără de care
nu ar mai exista neliniștea
care doare, care te ține trează,

care îți dă de știre că apele învolburate
rotesc în trupul tău pumnale,
mii de pumnale
greu de ignorat, greu de îndurat,
greu de iertat…

(sunt singurele care păstrează intactă
dragostea nebună,
ce calcă totul în picioare
catapultându-ne în lumi paralele
unul în celălalt, unul peste celălalt…)

ADI CRISTI