AURUL, DINȚII ȘI ARDELEANUL

O nebunie greu de liniștit fracturează România. Din ce în ce mai multă mizerie, mocirlă și leșuri putrezite în vocabularul limbii române. Vorbim despre campania electorală unsă cu tot felul de materii slinoase și greu de ținut în palme. Despre căderile masive în prăpastia denigrării, a înjurăturilor, a urii și măcelului, toate rostite în numele binelui pe care vorbitorii sunt pregătiți să-l dea poporului în schimbul votului. Nimic din ceea ce ar trebui să promită, sub formă de mesaj electoral, nu se aude. Nimeni nu riscă să promită ceva, chiar și numai pentru că o promisiune în acest context nu poate fi interesantă, nu poate fi spectaculoasă. Nu scoate omul din casă. Este mult mai tentant să-ți calci în picioare adversarul politic, adus la stadiul dușmanului de moarte, să-l înjuri și mai ales să-l ridiculizezi prin tot felul de figuri de stil, care mai de care mai spectaculoase, decât să-l provoci la o dezbatere de idei, pe tema nivelului de trai, a continuării dezvoltării țării în partea sa de bine și de reparații acolo unde încă nu s-a reușit.

De 30 de ani nu am ajuns să stăm față în față. Să ne privim în ochi politician cu politician și politicieni cu alegători. Tot timpul nu au existat decât țipete, acuze, scuze, minciuni, aiureli, ignorându-se la maxim adevăratele probleme pe care politicienii ar fi trebuit să le ia în seamă.

Mitingurile electorale au scos în evidență o nouă manipulare pusă în slujba minciunii la firul ierbii. Ludovic Orban, ”mandolina înaripată a politicii românești postdecembriste”, a fost eclipsat de Rareș Bogdan, ”ziaristul bădăran și politicianul mârlan”, cel care s-a dovedit a fi mult mai guraliv, mult mai țâfnos, dar la fel de panaramă ca și noul său șef de partid, Ludovic Orban, pe care cu un an înainte îl spurcase de nu i-a mai rămas nici un oscior ne fracturat. Imaginile difuzate pe posturile de televiziune neutre, decodifică misterul și apreicază cu dreaptă măsură cele câteva sute de oameni adunați în curțile oamenilor sau cum a fost la Focșani într-o parcare de supermarket, cu mult ”goluri” și răsfirări, să se coloreze spațiul cu simpatizanții PNL.

Din temele și știrile pe care le-a vehiculat Rareș Bogdan la Focșani, de exemplu, la pretinsul miting popular  poate fi construit portretul robot al votantului liberal. Dacă ar trebui să ai încredere în mesajul lui Rareș Bogdan acela prin care liberalul de pripas atenționează că ”PSD vrea să aducă aurul BNR de la Londra ca să-și facă Liviu Dragnea dinții” (sic!) Când emani această tâmpenie, atunci ai certitudinea că cei care ”te vor vota vor fi doar tâmpiții și cei care au spiritul lor”. Alte cuvinte sunt de prisos în a descoperii care sunt adevăratele interese ale celor care se prezintă ca fiind salvarea României.

De 30 de ani aceasta a fost tot timpul votată cu bună credință, pentru ca, spre finalul mandatului, să eșueze în cu totul altă direcție, mult mai îndepărtată, mai defazată de locul în care guvernarea ar fi trebuit să ducă țara. Poate de aceea în mod firesc după un mandate electoral era preferată alternanţa credibilă la guvernare, oferind opoziție șansa de a-și prezenta oferta guvernamentală. Această alternanță a ținut până când liderii politici au reușit să șunteze firescul votului, ajungându-se în ultimii ani la falsuri grosolane, de genul ”câștigi în țară și pierzi în străinătate”. Același tupeu îl au și useriștii, cei care altoiți cu PLUS au devenit mult mai corozivi, mult mai aerieni, greu de urmărit, apropiaţi între ei doar prin țipete și fraze lipsite de subiect și de predicat. Un fel de onomatopee, care îi ajută să se prezinte în toată gama animalelor de pe lângă casa omului, atât cele folositoare, cât și cele dăunătoare mai ales.

În acest timp PSD demonstrează de ce a ajuns să fie după 30 de ani cel mai mare partid al României, el fiind de fapt pe parcursul acestei perioadă partidul cel mai mare, partidul cel mai important. Astfel, liderii social-democrați nu ezită să provoace o dezbatere de idei cu argumente și mai ales cu provocări greu de ignorat.

„În urma dezbaterilor din ultimele zile privind salariul minim pe economie, PSD prezintă dovada edificatoare care confirmă că PNL a fost tot timpul un adversar declarat al creșterii salariului minim pe economie, considerând că o astfel de măsură este „anti-economică” și „anti-socială”.

Astfel, într-o scrisoare deschisă adresată Guvernului în data de 8 decembrie 2014, mai mulți economiști ai PNL și USR solicitau să nu se majoreze salariul minim pe economie pentru că o astfel de măsură ar fi „distructivă pentru economie”. Printre semnatarii scrisorii se numără Cristian Păun și Bogdan Glăvan consilierii pe probleme economice ai președintelui PNL, dar și Florian Cîțu, principala voce a PNL în domeniul economic. De asemenea, scrisoarea este semnată de consilierul președintelui Iohannis, pe domeniul economic și social, Cosmin Marinescu, precum și de Claudiu Năsui de la USR.

Unul dintre argumentele invocate în scrisoare a fost că majorarea salariului minim pe economie nu are un corespondent în productivitate, insinuându-se că milioanele de români care au acest nivel salarial nu ar merita de fapt banii pe care îi primesc de la angajatori.

Din acest motiv, în viziunea semnatarilor scrisorii „creșterea salariului minim este în mod fundamental o măsură anti-socială”, iar în opinia lor Guvernul ar trebui să „abandoneze” imediat politica de majorări în acest domeniu. Acest lucru demonstrează că intențiile reale ale PNL în cazul venirii la guvernare sunt cel puțin de a stopa majorările salariului minim prevăzute în programul de guvernare pentru următorii ani și eventual scăderea acestuia, cum au mai făcut și în trecut.

Economiștii PNL și USR nu păreau însă deloc interesați de faptul că, tocmai din cauza salariilor foarte mici, productivitatea în România era atunci foarte scăzută, iar milioane de români plecau la muncă în străinătate. Astăzi după creșterile succesive ale salariului minim stabilite de PSD și după politicile de majorări pentru salariații din domeniul construcțiilor, numărul tinerilor care pleacă din țară s-a diminuat semnificativ, iar România a devenit țara cu cel mai ridicat nivel al productivității din Uniunea Europeană. Aceste realități demonstrează că viziunea economică a PNL de reducere sau chiar desființare a salariului minim este fundamental greșită și că politica PSD de majorare a salariilor și pensiilor trebuie continuată, indiferent de atacurile și blocajele opoziției și ale președintelui Iohannis”.

Iată un subiect greu de ignorat, greu de înlocuit cu ”aurul pentru dinții lui Dragnea” . Rareș Bogdan este invitat la microfon!

ADI CRISTI