Breaking News

Asia Bibi, femeia creştină care a petrecut aproape nouă ani în închisoare sub acuzaţia de blasfemie, a părăsit Pakistanul

Asia Bibi, femeia creştină care a petrecut aproape nouă ani în închisoare sub acuzaţia de blasfemie, a părăsit Pakistanul, a declarat miercuri pentru DPA avocatul său, Saiful Malook.

El nu a oferit detalii despre plecarea femeii.

Informaţia a fost transmisă şi de mai multe ziare şi televiziuni din Pakistan, care citează diverse surse, potrivit AFP.

Asia Bibi a fost condamnată la moarte pentru blasfemie în 2010 de o instanţă din provincia Punjab din centrul ţării, după ce două două femeie musulmane cu care ea lucra în acelaşi sat au acuzat-o că „l-a insultat pe profet” în timpul unei dispute din cauza unui pahar cu apă.

Curtea Supremă a suspendat sentinţa în octombrie anul trecut, decizia fiind salutată de organizaţiile de apărare a drepturilor omului. În ianuarie acest an, Curtea Supremă a achitat-o definitiv, respingând un recurs înaintat împotriva deciziei iniţiale.

Totuşi, cazul său i-a înfuriat pe islamiştii extrem de conservatori, care au protestat împotriva eliberării sale.

Autorităţile pakistaneze nu s-au pronunţat încă asupra destinaţiei sau condiţiilor plecării femeii. Fiicele sale au plecat în Canada acum câteva luni, potrivit mai multor surse diplomatice.

Soarta femeii a atras atenţia la nivel internaţional, inclusiv a Papei Benedict al XVI-lea şi a Papei Francisc. Una dintre fiicele sale s-a întâlnit cu Papa Francisc de două ori. AGERPRES