Rectorul UTI, prof. univ. dr. Dan Caşcaval, Doctor Honoris Causa al Academiei Forțelor Terestre

Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (UTI), a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” (AFT) de la Sibiu. Propunerea pentru decernarea celui mai înalt titlu academic a fost înaintată Senatului AFT de către Facultatea de Management Militar, iar prof. univ. dr. ing. Dănuț-Eugeniu Moșteanu, ca reprezentant al acestei facultăți, a specificat în Laudatio faptul că decizia a fost luată vizând atât activitatea științifică, cât și cea didactică desfășurată de prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval. „Considerăm că decernarea prestigiosului titlu de Doctor Honoris Causa de către instituția noastră constituie dovada alesei prețuiri a activității sale profesionale, științifice și didactice și un omagiu adus unei personalități de excepție a zilelor noastre”, a punctat prof. univ. dr. ing. Dănuț-Eugeniu Moșteanu. În discursul său, prof. univ. dr. ing. Ghiță Bârsan, rectorul AFT „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, a precizat meritele științifice, concretizate în cercetarea desfășurată de-a lungul anilor de prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval în domeniile ingineriei chimice, inginerie biochimice și biotehnologie, apreciind și aportul acestuia din urmă pentru recunoașterea internațională a cercetării românești. „Acțiunile și viziunea domniei sale asupra învățământului academic modern conectat la spațiul european, precum și a implementării unor soluții eficiente privind proiectarea tehnologică i-au adus merite și aprecieri remarcabile. Aportul creativ, inovativ și științific adus la formarea de noi specialiști, de-a lungul unei prodigioase cariere clădită în spațiul intelectual și academic, contribuie semnificativ la îmbunătățirea unor direcții de dezvoltare a ingineriei biochimice și biotehnologice”, a precizat prof. univ. dr. ing. Ghiță Bârsan. La primirea distincției, rectorul UTI a mulțumit comunității academice de la AFT Sibiu, declarându-se emoționat pentru onoarea de a deveni membru al comunității, cât și pentru faptul că aceasta a fost înmânată de către o instituție de învățământ superior din Sibiu, orașul în care prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval are rădăcinile. „Am prezentat de multe ori Politehnica ieșeană, dar niciodată până astăzi cu atâta emoție și, mai ales, niciodată aici, în Sibiu, în orașul meu de suflet. Școala de inginerie ieșeană s-a născut dintr-un vis frumos și, poate, tocmai de aceea, a întâmpinat numeroase opreliști, premeditate sau nu, până să devină Politehnica ieșeană de astăzi”, a spus prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, în discursului său. În continuare, acesta a punctat aspecte privind formarea Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, care datează încă din 1813, de la primele cursuri în limba română de inginerie ținute de Gheorghe Asachi în Moldova, aducând în discuție și mai multe momente de dezvoltare ale instituției care au stat la temelia Politehnicii ieșene de astăzi. „Am încercat acum, profund emoționat în fața dumneavoastră, să vă aduc imaginea unei istorii începute acum 206 ani. Și a făcut-o un sibian care acum iubește enorm Iașul. Doresc să vă mulțumesc încă o dată pentru onoarea, imposibil de redat în cuvinte, pe care mi-ați făcut-o de a deveni membru al comunității AFT «Nicolae Bălcescu», o comunitate academică de elită și o onoare care mă obligă și care întărește legătura mea de suflet cu Sibiul“, a conchis rectorul ieșean. (E.M.)