Premierul Pavel Filip a participat, în seara zilei de ieri, la recepţia organizată de către Delegaţia UE în Republica Moldova cu ocazia Zilei Europei. Cu acest prilej, prim-ministrul a adresat un mesaj de felicitare tuturor celor care susțin și promovează valorile europene, precum: pacea, libertatea, democrația și statul de drept, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a guvernului.
„Îmi pare bine că am realizat cu toții că Uniunea Europeană nu este geopolitică și nu este o idee politică pe care au crescut și au murit partide în Republica Moldova. UE este despre un model de dezvoltare a țărilor. Și apropierea noastră de Uniunea Europeană depinde de noi. Ea nu trebuie făcută declarativ. Apropierea adevărată de UE se face prin implementarea reformelor”, a accentuat Pavel Filip.
Totodată, premierul a menționat că, în acest an, Ziua Europei are o importanță deosebită pentru țara noastră datorită celor trei aniversări pe care le marcăm. Se împlinesc 5 ani de la semnarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, Acord care a stat la baza programului de guvernare și a permis demararea mai multor reforme. 5 ani de la liberalizarea regimului de vize cu UE și 10 ani de la lansarea Parteneriatului Estic. Acest cadru politic oferă celor 6 state-membre posibilitatea de a se apropia mai mult de UE.
Prim-ministrul a mulțumit Uniunii Europene pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova în demersul său european, inclusiv în momentele complicate pentru țara noastră.
La rândul său, șeful Delegației UE în Republica Moldova, Peter Michalko a remarcat rezultatele tangibile înregistrate de R. Moldova urmare a intensificării schimburilor comerciale și a creșterii investițiilor, a modernizării economiei și a instituțiilor statului, precum și a implementării proiectelor de infrastructură. Oficialul european a menționat că Uniunea Europeană a fost și rămâne un vecin apropiat și un partener deschis și onest al Republicii Moldova.