Republica Moldova sărbătorește astăzi Ziua Europei și Ziua Victoriei și comemorării eroilor căzuți pentru Independența Patriei, informează MOLDPRES.
În dimineața zilei, prim-ministrul Pavel Filip și președintele Igor Dodon au participat la ceremonia consacrată Zilei Victoriei și comemorării eroilor căzuți pentru Independența Patriei, care a avut loc la Complexul Memorial ”Eternitate”.
Tot astăzi, un program de acţiuni consacrat Zilei Europei şi comemorării victimelor celui de-al Doilea Război Mondial, organizat de Primăria Municipiului Chișinău, se va desfășura în Grădina Publică ”Ștefan cel Mare și Sfânt”. Acțiuni consacrate celor două sărbători au fost organizate de către mai multe formațiuni politice.
Pentru prima dată, Ziua Europei a fost sărbătorită în R. Moldova în 2006. Totuși, Ziua Europei a fost declarată sărbătoare oficială în R. Moldova de către Parlament la 28 aprilie 2017.
Ziua Europei este o sărbătoare anuală a păcii şi unităţii în Europa. Sunt două date pentru sărbătorirea acestei zile: 5 mai pentru Consiliul Europei şi 9 mai pentru Uniunea Europeană (UE).
Această zi este de asemenea cunoscută ca Ziua Schuman, comemorând declaraţia istorică a ministrului de externe francez, Robert Schuman. Prin această declaraţie, Robert Schuman a propus unirea industriilor de oţel şi cărbuni a Franţei, Germaniei de Vest şi a altor state, ducând la crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului. Acest eveniment este considerat un moment fundamental în istoria Europei.
9 mai este celebrată în diferite forme în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene şi în ţările din jur. Birourile locale ale UE din Europa și din întreaga lume organizează diverse activități și evenimente, pentru toate vârstele. În fiecare an, mii de cetățeni participă la vizite, dezbateri, concerte și alte evenimente, organizate pentru a sărbători Ziua Europei și Europa, în general.
În cel de-al Doilea Război Mondial și-au pierdut viața peste 60 de milioane de oameni.
De Ziua Europei și de Ziua Victoriei, ordinea publică va fi asigurată de către circa 2000 de polițiști.