POEMELE DE SÂMBĂTĂ

8. Am amânat să murim

Lasă-mă să visez cum vom mai fi

când nu vom mai fi

Nici o aparență să nu dispară

nimic să nu dea de bănuit

că s-a întâmplat ceva…

Că se va întâmpla ceva deosebit

în timpul neatenție noastre

(de a nu răspunde prezent

la următorul apel de seară)

am amânat să murim.

9. Prea multele răni ale suferinței

Vorbim în șoaptă

să fim auziți de toți curioșii…

De cei care au obiceiul hrănirii

din povestea de dragoste a altora.

Au un simț al ascultării ieșit din comun:

aud șoaptele încă nerostite

surprind gesturile trupurilor

îmbăiate în lichidul iubirii

dezbrăcându-se de prea multele sensuri,

de prea multele răni ale suferinței

crescute sub forma petalelor de maci.

10. Scos la lumină și la dezmorțire

Din depărtarea ochiului ațintit

inimile decupate din plăcerile iubirii

seamănă cu două mingi dezumflate,

atârnate deasupra strigătului sub forma  însemnelor de manual,

de ”temă pentru acasă”:

Cine va face ca ele, la fel va păți!

În așteptarea rătăciților de calea cea dreaptă (drumul devenit înfundat

aortă colmatată cu scenele erotice

din Sodoma și Gomora sau din zilele noastre)

privirile nemișcate, imobile

ne plictiseau de moarte

până la acel surâs înghețat

scos la lumină și la dezmorțire:

Surâsul tău este din ce în ce mai probat

asemenea condorului Cenușăresei

așteptând să vină prințul și să strige:

Asta e! Acum bucuria poate fi explicată

Poate acum să se prelingă

pe chipul misterios,

(din aceeași ediție cu La Gioconda

sau Mona Lisa)

pe când aceasta a dormit înrămată

în aceeași încăpere

cu Napoleon Bonaparte…

ADI CRISTI