Breaking News

Indemnizaţiile primarilor şi viceprimarilor din localităţile izolate ar putea fi majorate

Mai mulţi deputaţi PSD au depus la Senat, un proiect care propune majorarea coeficientului de salariare pentru primarii şi viceprimarii localităţilor din Delta Dunării, susţinând că indemnizaţiile acestora s-au diminuat după eliminarea sporului de izolare care ajungea până la 60% din salariu. Iniţiativa legislativă a celor patru deputaţi PSD a fost înregistrată în procedură de urgenţă la Senat şi propune completarea Legii Cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Prin urmare, proiect prevede introducerea unui coeficient majorat cu 1,5 punct pentru aleşii locali din Delta Dunării. „Iniţiativa legilativă este necesară pentru majorarea coeficientului de salarizare a primarilor şi viceprimarilor aleşi în localităţile din Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”. Considerăm necesară şi pertinentă introducerea unui coeficient majorat cu 1.5 puncte pentru primarii şi viceprimarii aleşi în primăriile din zona menţionată pentru că aceştia sunt singurii demnitari care în utma aplicării Legii 153/2017 au avut salariile diminuate datorită eliminării sporului de izolare care ajungea până la 60% din salariu”, precizează iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului. Social-democraţii mai susţin că lipsa unei creşteri a salariilor aleşilor locali din Delta Dunării va avea consecinţe negative, în sensul riscului ca persoanele să nu mai candideze pentru astfel de funcţii în zonele respective. „Neintroducerea acestui coeficient majorat de salarizare pentru primarii şi viceprimarii aleşi ar putea avea consecinţe negative, existând un pericol real ca persoane calificate, care cunosc problemele comunităţii, să nu mai candideze, existând deja un deficit de persoane capabile care să-şi dorească să mai candideze în acele zone. Activitatea unui primar sau vinceprimar într-o localitate din zonele menţionate este îngreunată atât de izolarea localităţii şi posibilitatea redusă de dezvoltare economică a unei zone, cât şi de numărul mic al populaţiei rezidente, suprafeţele mari de administrat. Trebuie reţinut faptul că situaţia personalului bugetar încadrat în instituţiile din zona Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării este diferită faţă de cea a celor care lucrează în primăriile de la terasă şi nu trebuie ignorate situaţiile speciale cu care se confruntă”, arată parlamentarii PSD, în expunerea de motive. Astfel, iniţiatorii propun ca, după tabelul de la litera C din lege, numit „Funcţii de demnitate publică aşese în cadrul organelor autorităţii publice locale”, de la anexa IX numită „Funcţii de demnitate publică”, să fie introdusă o notă: „Coeficienţii corespunzători indemnizaţiilor pentru persoanele care ocupă fubcţii de demnitate publică alese în cadrul organelor autorităţilor publice loale din localităţile din perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării prevăzute în anexa la HG nr. 395/1996 cu modificările ulterioare, se majorează cu 1.5 puncte”. Potrivit tabelului anexat în expunerea de motive a proiectului, un primar din Pardina, Ceatalchioi, Sfântul Gheorghe sau Crişan, a primit până la 1 iulie 2017, cu tot cu sporul de izolare inclus, lunar un salariu de 7.758 lei. De la 1 aprilie 2018, primarii din zonele menţionate primesc, odată cu implementarea contribuţiei de la angajat la angajator, un salariu lunar de 7.600 lei, acesta fiind mai scăzut faţă de anul 2017. Prin adoptarea iniţiative legislative, care propune indemnizaţii cu coeficient crescut cu 1.5 puncte şi salarii cu spor de izolare inclus 20%, primarii zonei ar primi un salariu de 10.450 lei. Şi indemnizaţia viceprimarilor ar creşte de la 5.700 la 8.550 lei. Proiectul de lege a fost înregistrat, în procedură de urgenţă, la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor. (MEDIAFAX)