Preşedintele Klaus Iohannis şi-a lansat, sâmbătă, la Iaşi, cea de-a treia carte a sa, intitulată „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa„, apărută la începutul acestui an la Editura „Curtea Veche”. Evenimentul a avut loc la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, în prezenţa a câtorva sute de admiratori, care au avut acces doar pe bază de invitaţie. Iniţial, lansarea celui mai recent volum semnat de şeful statului trebuia să aibă loc în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, însă rectorul Tudorel Toader nu a aprobat cererea înaintată de organizatori, invocând că în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră, în locaţia respectivă este programat un alt eveniment. Potrivit autorului, „EU.RO. Un dialog deschis despre Europa” este o invitaţie la dezbatere, la analiză şi cunoaştere, astfel încât să le ofere cititorilor informaţiile de care au nevoie pentru a deveni cetăţeni europeni implicaţi, alături de instrumente care să le contureze o poziţie articulată faţă de Uniunea Europeană şi faţă de viitorul ei. „Am încercat să prezint, într-o manieră accesibilă, principalele mecanisme, valori şi teme politice relevante pentru constructul european. Intenţia mea a fost aceea de a oferi unui cititor nespecialist explicaţii concise şi răspunsuri la întrebări esenţiale, dar sensibile, care preocupă un număr mare de cetăţeni şi care pot genera confuzii. Întrebările la care am încercat să ofer răspunsuri în această carte sunt foarte variate, iar ele încep de la legitimitatea noastră istorică de a aparţine spaţiului comunitar şi se încheie cu modul în care ne proiectăm prezenţa în Uniune, în viitoarea perioadă. De asemenea, ele au la bază convingerea că este de datoria politicienilor să informeze proprii cetăţeni despre modul de funcţionare a mecanismelor politice şi despre marile teme care solicită, astăzi, atenţia lumiiî întregi”, a afirmat Klaus Iohannis în prefaţa volumului. (E.M.)