Breaking News

Campanie de prevenire a astmului, boala de care suferă peste un milion de români

Institutul pentru Dezvoltare în Sănătate şi Educaţie (IDSE) şi Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) au lansat luni Campania „Respir”, destinată informării şi educării cu privire la astm, în contextul în care în România, conform Societăţii Române de Pneumologie, trăiesc aproximativ 1.000.000 de pacienţi cu această afecţiune, însă boala este „mult subdiagnosticată”. În cadrul campaniei sunt puse la dispoziţie platforma de informare www.viatacuastm.ro şi broşura „Viaţa cu astm”, unde cei interesaţi vor găsi răspunsuri la cele mai frecvente întrebări privind această afecţiune. Acestei iniţiative se alătură şi Societatea Română de Pneumologie (SRP) şi Societatea Română de Alergologie şi Imunologie Clinică (SRAIC). Campania este susţinută şi de Caravana cu Medici şi de clubul sportiv CSM Bucureşti. „Educaţia în sănătate este foarte importantă. Un pacient cu astm bine informat va înţelege că pentru a ţine astmul sub control este esenţial să ia tratamentul aşa cum i-l prescrie medicul şi să se prezinte la control cu regularitate. Astmul este o afecţiune care poate fi ţinută sub control şi un pacient diagnosticat poate avea o calitate bună a vieţii şi se poate implica aproape în toate tipurile de activităţi în care se implică şi persoanele sănătoase”, a declarat Rozalina Lăpădatu, director al IDSE. Potrivit statisticilor, între 30% şi 70% dintre pacienţii cu astm, la nivel european, nu îşi administrează tratamentul prescris de medic pentru a trata inflamaţia căilor respiratorii şi a ţine afecţiunea sub control. Aceştia se supun astfel riscului ca pe termen lung afecţiunea să se agraveze, iar crizele de astm să devină din ce în ce mai frecvente. „Astmul poate fi ţinut sub control cu tratamentul potrivit la momentul potrivit: terapie de fond, care se administrează zilnic, indiferent dacă pacientul manifestă sau nu simptomele specifice, şi terapie la nevoie pe care pacientul trebuie să o folosească de îndată ce simte instalarea simptomelor specifice crizei de astm. Cu toate acestea, până la 70% dintre pacienţi, în momentul în care se simt bine, aleg să renunţe la terapia de fond şi folosesc tratament doar în situaţiile de urgenţă. Riscul de agravare a bolii devine astfel unul major pentru aceşti pacienţi”, a spus Roxana Maria Nemeş, medic primar pneumolog. Astmul este o afecţiune caracterizată prin episoade de agravare a inflamaţiei căilor respiratorii. În cazul unui pacient cu astm, căile respiratorii sunt sensibile şi hiper-reactive. Astfel, pacientul este nevoit să fie atent la o serie de factori declanşatori care pot fi alergeni acarienii din praf, polenul, părul de animale sau non-alergici precum fumatul sau frigul.
 Conform medicului Elena Camelia Berghea, vicepreşedintele al SRAIC, cel mai des întâlniţi alergeni sunt praful de casă, mucegaiul, polenul, părul de animale. „Există şi o serie de factori non-alergenici care pot declanşa crizele de astm, precum aerul rece, ceaţa, fumul, fumatul activ şi pasiv, refluxul gastro-esofagian”, a declarat ea. „Ştim cât este de important ca pacienţii care suferă de boli cronice să-şi găsească sprijin în rândul altor pacienţi. COPAC este o voce pentru toţi pacienţii cronici din România şi prin intermediul acestei campanii ne-am propus să fim mai aproape de cei 1.000.000 care trăiesc cu astm. Îi încurajăm pe fiecare dintre ei să ne scrie pe site-ul campaniei, www.viatacuastm.ro, vor găsi la noi un sfat, o recomandare şi poate alte persoane care se confruntă cu aceleaşi dificultăţi”, a declarat Radu Gănescu, preşedintele COPAC. (AGERPRES)