Breaking News

Calendarul admiterii la liceu, modificat cu două zile înainte de probele de aptitudini

Calendarul admiterii la liceu a fost modificat printr-un ordin semnat, luni, 13 mai, de ministrul Ecaterina Andronescu, deși unele etape ale admiterii sunt în plină desfășurare, anunță Federația Sindicatelor din Educație “Spiru Haret” (FSE). Practic, Ordinul schimbă data probelor de aptitudini și de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, cu doar două zile înainte de desfășurarea acestora. Potrivit calendarului în vigoare, aceste probe au loc în perioada 15-17 mai 2019, iar ordinul le amână cu o lună. Este modificată și perioada înscrierilor la aceste probe, deși înscrierile au început și se încheie astăzi. Sindicaliștii de la Spiru Haret spun că ”ceea ce a făcut Ministerul Educației este ilegal” și amenință  cu proteste în cazul în care ministrul nu va reveni asupra actului normativ. Ordinul nu a apărut încă în Monitorul Oficial. Sindicaliștii o acuză pe Ecaterina Andronescu că, prin emiterea acestui ordin, ”dinamitează admiterea în liceu”. Ordinul prevede amânarea până pe 10-12 iunie desfășurarea probelor de aptitudini și probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, care se vor organiza cu doar câteva zile înainte de probele de la Evaluarea națională şi amînarea până la 30 mai a.c. afișarea locurilor disponibile în licee și școli profesionale. ”Ministrul educației, Ecaterina Andronescu, a emis astăzi, 13 mai 2019, Ordinul 3995, prin care schimbă calendarul admiterii în învățământul liceal de stat, cu toate că unele etape ale admiterii sunt deja în desfășurare. Actul normativ nu a fost discutat în prealabil cu niciun partener social. Prin acest document, Ministerul Educației Naționale amână cu circa o lună desfășurarea probelor de aptitudini, care se vor organiza cu doar câteva zile înainte de probele de la Evaluarea națională. De asemenea, prin același act, se amână până la 30 mai a.c. și afișarea locurilor disponibile în licee și școli profesionale, lucru care va afecta grav și mișcarea de personal”, se arată într-un comunicat al Federației Sindicatelor din Educație “Spiru Haret” (FSE). (sursa:www.sparknews.ro)