Procurorul general Bogdan Licu a declarat, joi, că în România va fi campanie electorală încă un an şi jumătate şi că, din această cauză, „un 10 august poate să apară oricând”. „În dosarul 10 august se cercetează absolut toate faptele, absolut toate împrejurările şi tot ceea ce s-a întâmplat în acea zi. Eu am avut mai multe întâlniri cu procurorii militari care instrumentează această cauză, pentru că România traversează o perioadă electorală. Practic, în România este campanie electorală încă un an şi jumătate. Din această cauză, un 10 august poate să apară oricând”, a precizat Bogdan Licu, la sediul Parchetului General, fiind întrebat de jurnalişti despre stadiul anchetei în dosarul „10 august”. Pe 2 mai, Bogdan Licu declara că se va întâlni cu conducerea Secţiei parchetelor militare pentru a discuta despre stadiul cercetărilor în cazul violenţelor de la protestul din 10 august 2018. (sursa: www.news.ro)
Related Articles
Informare ANM de caniculă pentru vineri şi sâmbătă. Temperaturile ar putea ajunge până la 37 de grade Celsius
17 august 2017 17:49
Piste pentru biciclete, amenajate în cadrul unui program finanțat de Administraţia Fondului de Mediu
6 noiembrie 2022 10:42
Check Also
Close
-
ANM: Intensificări ale vântului şi ninsori moderate cantitativ, începând cu 21 februarie20 februarie 2016 21:18