Vânzările de maşini noi, în uşoară creştere. Dacia – cea mai căutată marcă

Aprilie a fost cea mai bună lună din acest an în materie de vânzări de automobile noi, accentuând creşterea remarcată în primele luni ale acestui an. Potrivit piataauto.md, în total, în primele patru luni ale anului 2019 au fost vândute 1.971 automobile noi, în creştere cu 7.1% față de aceeași perioadă a anului trecut. Cea mai vândută marcă rămâne a fi, tradiţional, Dacia, cu 451 de automobile vândute în patru luni, dintre care 107 în aprilie. Două modele cele mai vândute din gama sa au o pondere egală în primele patru luni – Logan şi Duster au înregistrat ambele câte 180 de unităţi livrate. Dacia are şi o creştere importantă, de peste 22% faţă de vânzările din aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe poziţia a doua a clasamentului se situează marca cehă Skoda, cu 237 unităţi vândute în primele patru luni, cu o uşoară creştere faţă de anul trecut. Vânzările Skoda sunt mult mai echilibrat dispersate între modelele sale – 74 exemplare pentru Octavia, 47 exemplare pentru Kodiaq, 44 exemplare pentru Rapid, 34 exemplare pentru Superb, 15 exemplare pentru Karoq şi 23 exemplare pentru Fabia. Pe poziţia a treia a clasamentului găsim Hyundai, cu 223 unităţi livrate, în primele patru luni. În gama producătorului coreean domină puternic SUV-urile – 116 exemplare pentru Tucson, 39 exemplare pentru Creta, 34 exemplare pentru Santa Fe. Poziţia a patra e ocupată de marca niponă Toyota, cu 172 de exemplare vândute, în primele patru luni. Aici Toyota RAV4 este marele bestseller actual, ei revenindu-i 80 de exemplare, în primele 4 luni. În aprilie, din 71 unităţi vândute de Toyota în Moldova, 32 au fost RAV4, atât benzină, cât şi mai ales motorizări hibride. Tradiţional, offroaderele Land Cruiser Prado şi Land Cruiser 200 se vând excelent, iar în ultimele luni şi noua generaţie Toyota Corolla a contribuit semnificativ la cifrele de vânzări, disponibilă şi ea în motorizare hibridă. Clasamentul primelor patru luni e continuat de KIA (114 unităţi), Suzuki (97 unităţi), Ford (80 unităţi), Renault (80 unităţi), Mercedes-Benz (70 unităţi), Volkswagen (56 unităţi), Volvo (47 unităţi), Land Rover (46 unităţi), Nissan (45 unităţi), BMW (38 unităţi) şi Mazda (35 unităţi), marca niponă încheind lista primelor 15 mărci ale topului. Toate celelalte mărci au vândut mai puţin de 30 unităţi fiecare, în primele patru luni.