Breaking News

Continuă emoţiile în Copou: Poli Iaşi – Hermanstadt 1 – 1 (0-0)

După un egal norocos, înregistrat la mijlocul săptămânii, la Mediaş, care le oferea perspective reale de a continua şi la anul în Liga 1, ieşenii au clacat, sâmbătă după amiază, în Copou, în compania celor de la Hermanstadt, iar emoţiile retrogradării au revenit la clubul condus de Adrian Ambrosie. În ciuda declaraţiilor optimiste făcute la conferinţa de presă de dianintea meciului atât de preşedintele executiv cât şi de staff-ul tehnic, elevii lui Flavius Stoican nu au reuşit decât o nouă remiză, pe teren propriu, în faţa unei echipe care s-a agăţat cu dinţii de un rezultat favorabil în Copou, lucru pe care sibienii l-au reuşit, pe final, atunci când Ionuţ Scoica (min. 86) a restabilit egalitatea pe tabela de marcaj, după o pasă excelentă a lui Dandea, urmată de o bâlbâială în careul gazdelor.  Până atunci am asistat la un joc viu disputat, însă fără valenţe tehnice deosebite, oferit de două echipe care nu ştiu să construiască, dovadă fiind şi numărul extrem de mic de goluri înscrise până acum în campionat. O rezultat o încleştare oarbă, în care ieşenii au fost, totuşi, superiori adversarilor, elevii lui Flavius Stoican trecându-şi în cont, pe lângă golul înscris în min. 64, din penalty, de Nascimento, după un fault în careu lui Miljuskovic asupra lui Patrick Petre, şi o bară, în prima repriză, semnată de Cioinac. Iaşul pierde două puncte extrem de importante pe teren propriu şi tremură, în continaure, pentru a-şi păstra locul în prima ligă. Au evolaut echipele: Poli Iaşi: Rusu – Gallego, Mihalache, Frăsinescu, Sin – Qaka (min. 77 Gardoș), Cioinac – Platini (min. 67 Zaharia), Nascimento, Sanoh (min. 56 Garros)– P. Petre; Hermannstadt: Căbuz – Serediuc, Dandea, Mijuskovic, I. Stoica, Tătar – Offenbacher(min. 67 Jazvic)  Antonov (min. 74 – Abdrurahim), Dumitriu – Lendric (min. 60 Blănaru), Tsoumou. În alte două partide din etapa a XI-a din play-out, disputate la sfârşitul săptămânii, s-au înregistrat rezultatele: FC Botoşani – Gaz Metan Mediaş 1 – 0 şi Concordia Chiajna – Dinamo 0 – 2. În clasamant: 1. Dinamo – 41 p, 2. Gaz Metan – 39 p, 3. FC Botoşani – 35 p, 4. Poli Iaşi – 30 p, 5. FC Voluntari – 26 p, 6. Hermanstadt – 24 p, 7. Dunărea Călăraşi – 21 p, 8. Concordia Chiajna – 16 p. În etapa viitoare, Politehnica Iaşi va evolua miercuri, 22 mai, de la ora 21.00, în deplasare, în compania lui Dinamo. (E.M.)