Deţinuţi care luau parte la o revoltă au ucis trei gardieni într-un penitenciar de maximă securitate din Tadjikistan în care se află închise persoane condamnate pentru extremism religios, inclusiv militanţi ai grupării Stat Islamic (SI), a declarat luni ministrul Justiţiei din această ţară din Asia Centrală, transmite Reuters.
O sursă din securitatea statului a spus pentru Reuters că 29 de deţinuţi au fost ucişi în închisoarea din oraşul Vakhdat, la 10 km est de capitala Duşanbe.
SI, care, la un moment dat, controla largi teritorii în Siria şi Irak, acum pierdute, a revendicat o altă revoltă dintr-o închisoare tadjică, în noiembrie anul trecut, care a urmat unui atac al susţinătorilor grupării asupra unor turişti occidentali în iulie 2018. AGERPRES