Marfin Bank Romania, parte a Grupului Vardinogiannis, îşi schimbă numele în Vista Bank Romania din 21 mai, având ca obiectiv pe termen scurt dublarea cotei de piaţă până la 1%, a declarat, luni, în cadrul întâlniri cu presa Antonios Mouzas, CEO Vista Bank România.
„Graţie sprijinului mai puternic din partea unuia dintre cele mai mari grupuri din Europa de Sud-Est, noua Vista Bank Romania va oferi servicii personalizate, mai bune, mai aproape de clienţi prin înţelegerea nevoilor lor şi prezentând soluţii financiare personalizate. Avem o încredere puternică în potenţialul pieţei româneşti, unde suntem hotărâţi să jucăm un rol crucial într-un mod durabil, cu perspective pe termen lung şi cu puterea de neegalat a Grupului Vardinogiannis”, a declarat Antonios Mouzas, CEO Vista Bank Romania.
El a afirmat că schimbarea numelui în Vista Bank Romania reprezintă ultimul pas al unui proces aprofundat de consolidare a afacerii, care a inclus majorarea de capital de 30 milioane de euro din luna septembrie a anului trecut, extinderea echipei manageriale, precum şi perfecţionarea portofoliului de produse şi servicii.
Noua Vista Bank Romania se adresează companiilor medii şi persoanelor fizice cu venituri peste medie, în special companiilor cu vânzări între 3 şi 50 de milioane de euro şi persoanelor fizice cu venit lunar net de peste 5.000 de lei.
Cu o reţea de 30 de sucursale în România, dintre care 9 în Bucureşti şi 21 în alte oraşe, strategia băncii vizează deschiderea mai multor sucursale în oraşe-cheie, aşa cum este Bucureştiul, în conformitate cu modelul de business şi segmentele adresate.
Conform noii strategii, banca foloseşte un model în care fiecare client are propriul său manager de servicii financiare şi primeşte soluţii personalizate.
Vista Bank Romania se situează pe locul 22 din cele 35 de bănci din România în funcţie de valoarea activelor, iar obiectivul pe termen scurt este dublarea cotei de piaţă până la 1% şi crearea unui model de afaceri profitabil şi durabil pentru a putea participa la viitoarea consolidare a pieţei.
Banca a încheiat anul 2018 cu un profit net de 10,7 milioane de lei şi cu o valoare a capitalului de 295 milioane de lei. În primele patru luni ale anului 2019, veniturile din exploatare s-au dublat, nivelul creditelor neperformante a scăzut dramatic, iar raportul dintre valoarea creditelor şi a depozitelor a ajuns la 55%, rezultate care indică excelenta rată de lichiditate a băncii. La sfârşitul lunii aprilie, soldul împrumuturilor a fost de 950 de milioane de lei, în timp ce valoarea cumulată a depozitelor a fost de 1,8 miliarde de lei.
Grupul Vardinogiannis, care a achiziţionat anul trecut Marfin Bank, este unul dintre cele mai mari conglomerate industriale din sud-estul Europei, cu activităţi care includ energia, rafinăriile petroliere, peste 1.400 de benzinării, producţia şi distribuţia energiei electrice, transportul maritim, sectorul financiar, media şi divertisment. Vânzările grupului au ajuns la 9,5 miliarde de euro în 2018, EBITDA a fost de aproximativ 495 de milioane de euro, capitalurile proprii de peste 1,1 miliarde de euro şi peste 2.500 de angajaţi. Grupul este implicat în activităţi financiare şi bancare începând din 1990. AGERPRES