Şapte din zece companii din România întârzie să-şi plătească facturile, în timp ce durata medie de încasare a facturilor la nivelul economiei a ajuns la aproape 120 de zile, arată o analiză de specialitate, realizată în baza unui sondaj.
Astfel, potrivit datelor Frames & Train Your Brain, 68% dintre managerii companiilor autohtone au recunoscut faptul că amână plata facturilor până la limita maximă, pentru a-şi asigura cash flow-ul necesar desfăşurării afacerilor.
„În economia românească, a devenit o adevărată modă să faci afaceri pe banii partenerilor de business. În condiţiile în care nu dispun de resurse financiare suficiente, iar accesul la credite le este practic imposibil din varii motive, tot mai multe companii întârzie să-şi plătească la timp facturile”, se menţionează în document.
Principalele motive pentru care companiile nu îşi achită la timp obligaţiile financiare sunt reprezentate de lipsa resurselor financiare disponibile, menţionată de 53% dintre respondenţi, urmată de neîncasarea facturilor (22%), creşterea costurilor operaţionale (15%), scăderea vânzărilor (7%) şi alte motive (3%).
Întrebaţi care este perioada medie în care îşi achită facturile, 42% au indicat intervalul de 3 – 4 luni, 37% au bifat răspunsul 2 – 3 luni, 16% au menţionat intervalul 1 – 2 luni, iar 5% peste nivelul de patru luni. În acest sens, domeniile cele mai afectate sunt: construcţiile, industria extractivă, agricultura, comerţul, sectorul pharma, transporturile şi serviciile.
Pe fondul problemelor privind achitarea la timp a facturilor, mai mult de jumătate (54%) dintre managerii chestionaţi au menţionat că profitabilitate companiei a scăzut, în ti p ce aproape o treime (32%) au semnalat problemele de cash flow. Alte efecte sunt: reducerea investiţiilor (17%) şi stoparea angajărilor (15%).
Analiza de specialitate relevă, totodată, că 57% dintre antreprenori se bazează pe resurse interne (departamente de vânzări, contabilitate, juridic şi date proprii) atunci când se gândesc cu cine fac afaceri, iar 32% apelează la o firmă specializată.
Conform datelor Băncii Naţionale a României (BNR), citate în concluziile sondajului Frames & Train Your Brain, în luna martie 2019, s-au înregistrat 2.993 de instrumente de debit refuzate la plată, în valoare de 177,9 milioane de lei, dublu faţă de media lunilor anterioare. Cele mai multe au fost bilete la ordin, în valoare de 175,5 milioane de lei.
Pe ansamblu, statisticile Băncii Naţionale arată că numărul titularilor de cont care au generat incidente de plată a crescut, anul trecut, la 21.814 faţă de 21.550, în 2017, în timp ce numărul persoanelor juridice declarate cu risc a avansat de la 13.468 la 13.975.
Chestionaţi în legătură cu dinamica plăţilor în economie în viitorul apropiat, 56% dintre respondenţi s-au declarat pesimişti, şi numai 23% au spus că au aşteptări optimiste, pe fondul creşterii economice.
Sondajul Frames & Train Your Brain a fost realizat în perioada 2-7 mai 2019, pe un eşantion de 180 de companii reprezentative din tot spectrul economic, de la comerţ şi industria prelucrătoare la construcţii şi turism. AGERPRES