Legislaţia în domeniul concurenţei, dezbătută la Camera de Comerţ şi Industrie

Camera de Comerț și Industrie (CCI) Iași organizează joi, 23 mai, cu începere de la ora 9.00, în parteneriat cu biroul din România al firmei de avocatură Dentons, evenimentul cu titlul ”Legislația în domeniul concurenței. Care sunt limitele?”, adresat companiilor din toate domeniile, care doresc să își desfășoare activitatea în conformitate cu practicile comerciale corecte și fără riscul unor amenzi consistente. Potrivit reprezentanților Dentons, nu mai puțin de 94 de milioane de euro este valoarea totală a amenzilor aplicate întreprinderilor de către Consiliul Concurenței în anul 2018, mai mare de 3,5 ori față de anul 2017, cu un procent de câștig de 94% în instanță în favoarea Consiliului Concurenței. Iar aceasta este doar o parte din rezultatul activității autorității de concurență din România, care poate aplica amenzi până la 10% din cifra de afaceri a unei companii. Astfel, pentru a evita amenzile, cunoașterea practicilor comerciale care pot afecta concurența pe piață și au potențialul de a fi sancționate este vitală pentru activitatea unei întreprinderi. ”Credem în importanța prevenției, motiv pentru care am dorit să facilităm pentru firmele din Iași o prezentare a subiectului și un dialog cu un partener cu experiență în acest domeniu. Dentons este o mare firmă de avocatură la nivel global, cu activitate în peste 75 de țări, iar biroul Dentons din București este prezent de peste 20 de ani pe piață, făcând parte și din conducerea AmCham (Camera de Comerț Americană în România). Participanții la eveniment vor dobândi o imagine clară asupra practicilor comerciale pe care o societate ar trebui să le evite, pentru a nu se expune unor sancțiuni consistente. Doi avocați cu experiență îndelungată în dreptul concurenței vor prezenta instrumente practice de prevenție, pentru a identifica și anticipa riscurile la timp și pentru a acționa eficient, în cadrul unui eveniment interactiv, cu studii de caz ale celor mai importante investigații derulate de Consiliul Concurenței”, a declarat Sorin Gheorghiu, director în cadrul Camerei de Comerț și Industrie Iași.  Participarea firmelor la evenimentul care se va desfăşura la sediul CCI Iaşi în intervalul orar 09.00 – 13.00, este gratuită, pe bază de confirmare prealabilă. Potrivit organizatorilor, evenimentul va fi susținut de doi avocați cu experiență în domeniul dreptului concurenței, din cadrul biroului Dentons din București: Raul Mihu, asociat în cadrul firmei Dentons, cu o experiență de 18 ani în practicarea dreptului în România, cu specializare în dreptul concurenței, contracte comerciale, legea societăților comerciale, insolvență, protecția datelor cu caracter personal, dar și în aspecte specifice sectoarelor auto, retail și farmaceutic/bio-științe și, respectiv,  Mădălina Constantin, avocat în cadrul firmei Dentons, cu o experiență de 14 ani în practicarea dreptului în România, cu specializare în dreptul concurenței, contracte comerciale, drept societar, protecția datelor cu caracter personal și aspecte specifice sectoarelor auto, retail, FMCG și farmaceutic/bio-științe. Pentru detalii și înscrieri, firmele interesate sunt  invitate să acceseze site-ul Camerei de Comerţ, www.cciasi.ro. (E.M.)