Lotul olimpic de filosofie al României a obţinut două menţiuni Olimpiada Internaţionala de Filosofie

Lotul olimpic de filosofie al României a obţinut două menţiuni la cea de-a XXVII-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Filosofie (IPO), desfăşurată la Roma în perioada 16 – 19 mai.

Potrivit unui comunicat de presă transmis luni de Ministerul Educaţiei Naţionale, performanţa a fost reuşită de Horia-Ştefan Lixandru (Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti – premiul I în cadrul etapei naţionale) şi Ioan-Victor Popa (Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti – premiul al II-lea la etapa naţională).

Echipa României a fost coordonată şi însoţită de Elena Florina Oţet, profesor la Liceul „Andrei Mureşanu” din Braşov, membru fondator al competiţiei şi membru al juriului internaţional, şi prof. Eugen Stoica, membru al juriului şi comitetului internaţional de organizare.

„Tema generală a competiţiei din acest an a fost ‘Cultural Heritage and Citizenship’ şi a prilejuit prezentări şi dezbateri academice pentru toţi participanţii: elevi şi profesori. Au fost prezenţi peste 100 de concurenţi din 48 de ţări (Europa, Asia, America de Nord şi America de Sud)”, a informat MEN.

Olimpiada Internaţională de Filosofie a fost înfiinţată în 1993 la iniţiativa unui grup de profesori din Bulgaria, Germania, Polonia, România, Turcia şi Ungaria şi este oficial recunoscută de UNESCO. România a participat fără întrerupere şi a găzduit în două rânduri această competiţie la Braşov (1998) şi Iaşi (2008).

Delegaţia României a fost întâmpinată şi felicitată pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” de ministrul Ecaterina Andronescu. AGERPRES/