Românii care lucrează în domeniul optimizării site-urilor pentru motoare de căutare au salarii cuprinse între 500 şi 1000 de euro

Românii care lucrează în domeniul optimizării site-urilor pentru motoare de căutare (Search Engine Optimization, SEO) au salarii cuprinse între 500 şi 1000 de euro, dar şefii departamentelor de SEO ale marilor companii occidentale pot câştiga, în schimb, de cinci ori mai mult, conform unui comunicat al unei companii din sector.

‘Salariile din domeniul serviciilor SEO sunt similare cu cele din alte zone de marketing online. Tendinţa este, însă, de creştere odată cu acceptarea şi înţelegerea venite din partea clienţilor. În aceste condiţii au apărut şi bugete mai mari, conforme cu rezultatele dorite de aceştia. În prezent, salariile nete sunt cuprinse între 500 şi 1.000 de euro în această piaţă, variaţiile fiind date de nivelul de cunoştinţe ale angajatului. În schimb, un fost coleg din agenţie, care ocupă funcţia de Head of SEO în cadrul unui lanţ de magazine de bricolaj din Marea Britanie, are un salariu de 5.000 de lire sterline. Chiar dacă pare o sumă foarte mare, brandurile mari din România caută astfel de oameni calificaţi, dar, din păcate, nu au unde să-i găsească. Ca să ajungi specialist în SEO, ai nevoie de pregătire’, declară Ovidiu Joiţa, fondatorul iAgency, agenţie SEO, marketing online şi PPC, şi JediSEO School, prima şcoală de SEO din România.

Potrivit comunicatului, România are deficit mare de specialişti în SEO. Deşi domeniul nu mai este unul neapărat nou, numărul celor care lucrează în SEO nu este unul care să acopere necesităţile pieţei, iar numărul specialiştilor este şi mai redus, cu toate că este un domeniu care poate oferi beneficii financiare consistente.

Principalele cauze ale acestui deficit se explică printr-o percepţie greşită în ceea ce priveşte activitatea în sine, modul în care s-a schimbat SEO în ultimii ani şi lipsa unor cursuri specializate, în urma cărora cei interesaţi să înveţe cele mai importante aspecte despre SEO.

‘Lipsa unor cursuri temeinice de marketing online în facultăţile de profil este una dintre cauzele acestui deficit de specialişti. O altă cauză este că, până în urmă cu 3 ani, activitatea de SEO era mult mai simplă şi nu necesita cunoştinţe generale de marketing. În prezent, un specialist SEO trebuie să fie în primul rând un bun specialist în marketing, în comunicare, să aibă şi viziune de business bună. Totodată, există percepţia că sunt importante cunoştinţele de programare, dar SEO nu înseamnă programare. Astăzi, SEO înseamnă marketing online, branding, noţiuni mult mai largi şi mai complexe’, explică Ovidiu Joiţa.

Lipsa specialiştilor reprezintă un dezavantaj nu doar pentru agenţiile de marketing online care vor să angajeze oameni cât mai bine pregătiţi, ci şi pentru firmele care au nevoie de servicii SEO şi ajung să contracteze servicii care nu le aduc niciun beneficiu.

‘La nivel de piaţă, există puţine agenţii specializate în SEO, dacă ne raportăm la numărul de potenţiali clienţi. Vorbim aici despre agenţii care aduc rezultate clienţilor din portofolii, pentru că există însă mulţi oameni nepregătiţi care profită de lipsa de cunoştinţe ale antreprenorilor şi solicită bani pentru servicii pe care nu le oferă sau le oferă la o calitate îndoielnică, fără să producă rezultate benefice clienţilor’, declară fondatorul iAgency şi JediSEO School.

În comunicat se precizează că deficitul de oameni în marketingul online poate fi observat cu uşurinţă. Site-urile cu joburi sunt pline de anunţuri pentru ‘oamenii din online’, ceea ce reprezintă un avantaj pentru cei care vor să obţină salarii mari. Tocmai pentru că au nevoie de oameni pregătiţi, companiile sunt dispuse să negocieze şi să ofere salarii mai mari pentru a angaja un specialist. AGERPRES