Preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, a reafirmat joi că este prea devreme pentru a lansa o procedură de destituire a preşedintelui Donald Trump, care ar duce, în opinia sa, la „puternice divizări”, relatează AFP.
„Le vom putea prezenta americanilor faptele, în urma anchetelor noastre, iar acest lucru ne-ar putea duce la momentul în care o destituire să fie inevitabilă, sau nu. Dar încă nu am ajuns acolo”, a declarat Pelosi într-o conferinţă de presă, menţionând că o destituire „ar fi cu siguranţă o sursă de importante divizări pentru ţara noastră”.
Remarcile sale survin după ce miercuri bătălia dintre Trump şi democraţi a cunoscut o nouă turnură, liderul de la Casa Albă anunţând vizibil înfuriat că nu va mai colabora cu aceştia până când nu vor pune capăt „anchetelor ipocrite” împotriva sa.
El a reacţionat astfel la afirmaţiile dnei Pelosi în sensul că preşedinte încearcă să „muşamalizeze” concluziile anchetei procurorului special Robert Mueller privind o presupusă interferenţă rusă în campania sa din 2016, în special cele legate de o posibilă obstrucţionare a justiţiei de către şeful statului.
Trump i-a acuzat totodată pe democraţi într-o serie de mesaje pe Twitter că îl „hărţuiesc” cu anchetele parlamentare şi că de fapt Partidul Democrat „nu face nimic”.
Nancy Pelosi se teme ca lansarea unei proceduri de destituire a şefului statului de către parlament (impeachment) să nu facă mai mult rău decât bine democraţilor în perspectiva alegerilor prezidenţiale şi legislative din 2020, punând în plan secund mesajele de campanie ale partidului în probleme care îi preocupă cu adevărat pe alegătorii americani, sătui de războaiele politice de la Washington.AGERPRES