“Dansează pentru sănătatea ta, trăiește-ți pasiunea inimii” – proiect derulat de Asociaţia “Kasta Morely Star”

Asociația Clubul Sportiv “Kasta Morrely Star” Iași susține promovarea și implementarea de activități sportive în rândul generației tinere, pentru a contribui la creșterea conștientizării privind importanța activității fizice în învățarea pe tot parcursul vieții, creșterea participării și accesul egal la sportul pentru toți. Proiectul “Dansează pentru sănătatea ta, trăiește-ți pasiunea inimii” are drept scop creșterea participării la activități sportive prin dans, ca soluție practică pentru prevenirea problemelor de sănătate și sporirea performanțelor sportive.  Proiectul este cofinanțat prin Programul Erasmus+ Sport al Uniunii Europene. Proiectul este implementat într-un consorțiu de parteneriat între Asociația Clubul Sportiv “Kasta Morrely Star” Iași, Youth Alliance – Krusevo din Macedonia și Development Youth & Sports Association din Turcia. Proiectul “Dansează pentru sănătatea ta, trăiește-ți pasiunea inimii” are ca temă principală beneficiile sportului pentru sănătatea publică și promovează educația în/ și prin sport, cu un accent deosebit pe dezvoltarea competențelor. “Proiectul sprijină prin toate activitățile sale educația pentru sănătate, pentru sportivi în dans de performanță și hobby, cât și în rândul populației în general. Așa cum este subliniat și în Carta Albă a Sportului (White Paper on Sport) a Comisiei Europene, activitățile sportive pot genera numeroase beneficii pentru societate pornind de la contribuția la economia UE și precum și la bunăstarea cetățenilor. De asemenea, activitățile sportive sunt un promotor bun al valorilor sociale și democratice, cum ar fi incluziunea socială, promovarea egalității de șanse și acces egal, diminuarea discriminării de gen, vârstă, starea de sănătate, etc.”, a afirmat Mihaela Clincu, coordonatoarea acestui proiect. Proiectul are loc în perioada ianuarie – decembrie 2019 și include: traininguri de formare în domeniul sănătății și securității sportivilor în dans în comunitățile implicate din România, Turcia și Macedonia; un circuit sportiv de specialitate în România, Macedonia și Turcia, cu implicarea antrenorilor din cluburile de dans și a reprezentanților  partenerilor proiectului pentru a face schimb de bune practici, metode și tehnici de instruire în dans. Cu acest prilej, tinerii sportivi ai Clubului Sportiv Kasta Morrely Star vor beneficia in perioada 27 – 29 mai de un program de pregatire de specialitate cu antrenori din Turcia si Macedonia; campanie de conștientizare cu sesiuni deschise de dans și în mediul online; un eveniment demonstrativ cu spectacole de dans și coregrafii atractive;  Mai multe detalii despre beneficiile dansului pentru sănătate, pe pagina de Facebook You Can Dance și pagina www.youcandance.org. (E.M.)