UE cere Italiei să dea explicaţii cu privire la deteriorarea finanţelor publice

Comisia Europeană a trimis miercuri o scrisoare Guvernului de la Roma în care îi cere acestuia să explice de ce s-au deteriorat finanţele publice ale Italiei, un pas care deschide calea pentru o posibilă acţiune disciplinară împotriva Italiei în cursul săptămânii următoare, transmite Reuters. Scrisoarea, semnată de comisarii europeni Valdis Dombrovskis şi Pierre Moscovici, a venit la o zi după ce vicepremierul italian Matteo Salvini a declarat că regulile fiscale europene ar trebui rescrise, iar accentul ar trebui pus pe reducerea şomajului şi nu pe plafonarea deficitelor bugetare. Scrisoarea Executivului comunitar este o obligaţie prevăzută în legislaţia UE şi este trimisă atunci când o ţară nu mai respectă ţintele fiscale convenite, care cer ca deficitul bugetar să fie menţinut sub 3% din Produsul Intern Brut iar datoria publică să fie redusă dacă depăşeşte pragul de 60% din Produsul Intern Brut. Scrisori similare au fost trimise miercuri şi Franţei, Belgiei şi Ciprului. Fiecare ţară va fi evaluată individual, cu concluzii diferite cu privire la paşii următori. Dacă autorităţile de la Roma nu vor oferi, până vineri, o explicaţie suficientă cu privire la creşterea datoriei sale sau nu acceptă că trebuie să îşi limiteze planurile de cheltuieli pentru acest an, Comisia ar putea demara în mod formal o procedură disciplinară în cursul săptămânii următoare, au declarat o serie de oficiali europeni. Spre deosebire de celelalte state membre UE care au primit miercuri scrisori din partea Comisiei Europene, situaţia Italiei pare cea mai complicată. Datoria publică a Italiei a crescut de la 131,4% din PIB în 2017 la 132,2% din PIB în 2018 şi potrivit estimărilor Comisiei va continua să crească până la 133,7% din PIB în acest an şi la 135,2% din PIB în 2020. Şi mai grav este faptul că deficitul structural al Italiei, care potrivit normelor UE ar trebui să scadă cu 0,6% din PIB pe an până când va ajunge la situaţia de echilibru, a crescut în fiecare an începând din 2015. Deşi aceste cifre par să condamne Italia, regulile UE oferă Comisiei o marjă de manevră atunci când va publica evaluare sa, în data de 5 iunie. În evaluarea sa, Bruxelles-ul va lua în considerare o serie de „factori relevanţi” care în opinia Italiei au contribuit la deteriorarea finanţelor publice. Dacă aceste explicaţii vor fi considerate ca insuficiente, Comisia va demara o acţiune disciplinară care ar putea să se concretizeze într-o amendă de 0,2% din PIB-ul Italiei, adică aproximativ 3,5 miliarde euro. Decizia finală cu privire la demarare unei proceduri disciplinare va fi luată de miniştrii europeni de Finanţe, pe baza raportului Comisiei, la reuniunea care este programată să aibă loc în perioada 8-9 iulie. (sursa: AGERPRES)