Juriul pentru decernarea Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2018 (întrunit luni, 13 mai 2019), alcătuit din: Dan Cristea (Preşedinte), Daniel Cristea-Enache, Ioan Holban, Angelo Mitchievici, Vasile Spiridon, Alex. Ștefănescu și Răzvan Voncu (membri), a stabilit următoarele nominalizări pentru premii:
Cartea de poezie
- Gabriel Chifu, Elegia timpului, Editura Școala Ardeleană, 2018 (s-a recuzat)
- Ovidiu Genaru, La opt, gaura cheii și alte patimi, Editura Junimea, 2018
- Nora Iuga, Alături cu drumu, Editura Casa de pariuri literare, 2018
- Andrei Novac, Prin închisori și prin libertate, Editura Cartea Românească, 2018
- Ion Mircea, Materia care ne desparte, Editura Junimea, 2018
- Adrian Popescu, Corso, Editura Cartea Românească, 2018
- Lucian Vasiliu, Cod numeric personal, Editura Cartea Românească, 2018
Cartea de proză
- Gabriela Adameșteanu, Fontana di Trevi, Editura Polirom, 2018
- Adrian Alui Gheorghe, Zugzwang sau strada cu o singură ieșire, Editura Polirom, 2018
- Florina Ilis, Cartea numerilor, Editura Polirom, 2018
- Adrian Lesenciuc, Limbile vântului, Editura Cartea Românească, 2018
- Bogdan Răileanu, Dinții ascuțiți ai binelui, Editura Humanitas, 2018
- Andreea Răsuceanu, O formă de viață necunoscută, Editura Humanitas, 2018
- Matei Vișniec, Ultimele zile ale Occidentului, Editura Polirom, 2018
Cartea de teatru
- Radu F. Alexandru, Ultima dorință, Editura Polirom, 2018
- Mihai Ignat, Ei sunt printre noi, Editura Tracus Arte, 2018
- Ada Lupu Hausvater, Scrinul negru sau Manifestul broaștei țestoase, Ed. Universitaria, 2018
Cartea de critică, eseu şi istorie literară
- Mircea A. Diaconu, Metacritice, Editura Junimea, 2018
- Valeriu Gherghel, Roata plăcerilor, Editura Polirom, 2018
- Horia Roman Patapievici, Două eseuri despre paradis și o încheiere, Editura Humanitas, 2018
- Ovidiu Pecican, Pavel Chihaia – aventurile vocației, Editura Mega, 2018
- Mircea Tomuș, Liviu Rebreanu – Cele trei romane, Editura Limes, 2018
- Ion Vianu, Între violență și compasiune, Editura Polirom, 2018
Cartea pentru copii şi tineret
- Alina Bâltâc, Iacării acrobați, Editura Curtea Veche. 2018
- Horia Gârbea, Vis de-o noapte-n miezul verii, Editura Neuma, 2018
- Mircea Pricăjan, Pumn de fier, Editura Polirom, 2018
- Adina Rosetti, Povestea kendamei pierdute, Editura Arthur, 2018
Cartea de debut
- Zamfir Bălan, Călătoria, Editura Eikon, 2018
- Ohara Donovetski, Casting pentru ursitoare, Editura Polirom, 2018
- André Ferenc, Szotag adó, Editura Jelenkor, 2018 (Propunerea Comisiei pentru minorități)
- Irina Roxana Georgescu, Noțiuni elementare, Editura Cartea Românească, 2018
- Horia Ghibuțiu, #în timp ce tu dormeai, Editura Trei, 2018
- Iren Mate, Es Mal Pas, Editura Curtea Veche, 2018
- Mirel Taloș, Colecționarul de nuduri, Editura Rao, 2018
Cartea de traduceri
- Bogdan Ghiu, Mădălina Ghiu, Boualem Sansal – Satul neramțului sau Jurnalul fraților Schiller, Editura Humanitas, 2018
- Irina Horea, J. M. Coetzee – Zilele de școală ale lui Isus, Editura Humanitas, 2018
- Andrei Ionescu, Jorge Luis Borges – Tangoul, Editura Polirom, 2018
- Magda Răduță, Jon Kalman Stefansson – Inima omului, Editura Polirom, 2018
- Gabriela Russo, Ludmila Ulițkaia – Scara lui Iakov, Editura Humanitas, 2018
- Luana Schidu, Guzel Iahina – Zuleiha deschide ochii, Editura Humanitas, 2018
- George Volceanov, W. Shakespeare – Regele Lear, Editura Tracus Arte, 2018
Premiul special
- Ștefan Afloroaei, Fabula existențială, Editura Polirom, 2018
- Adrian Cioroianu, Elena a României, Editura Curtea Veche, 2018
- Sanda Golopenția, Bulevardele vieții, Editura Spandugino, 2018
- Gabriel Liiceanu, Așteptând o altă omenire, Editura Humanitas, 2018
- Mircea Mihăieș în dialog cu Ilie Stepan, Editura Polirom, 2018
- Vintilă Mihăilescu, Etnogeneză și țuică, Editura Polirom, 2018
- Ioan T. Morar, Șapte ani în Provence, Editura Polirom, 2018
PREMIUL NAȚIONAL va fi acordat de către Juriu, fără nominalizări
O PRECIZARE a Juriului:
Dat fiind faptul că Ana Blandiana a primit Premiul Omnia în anul 2001, iar Ion Pop a fost premiat cu Premiul Național pentru Literatură pe anul 2012, cărțile celor doi autori, apărute în anul 2018, nu pot candida pentru premiile pe gen.
Nominalizări la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2018
– literatură în limbi ale minorităţilor naționale –
Comisia pentru Minorităţi, compusă din Markó Béla (președinte), Dagmar Maria Anoca, Slavomir Gvozdenovici, Ivan Kovaci, Karácsonyi Zsolt (membri), s-a întrunit în data de 07 mai 2019 și a stabilit următoarele nominalizări pentru Premiile Uniunii Scriitorilor din România:
Scriitori / Cărţi în limba maghiară:
1. IMRE FERENCZ: Válogatott Versek
Titlu în limba română: Poezii alese (poezii)
Editura: Hargita, Miercurea Ciuc, 2018
2. ATTILA NAGY: Égi tócsa, földi sár
Titlu în limba română: Ludră cerească, noroi pământesc (poezii)
Editura: Lector, Târgu Mureș. 2018
Scriitori / Cărţi în limba slovacă:
Nu sunt propuneri
Scriitori / Cărţi în limba sârbă:
1. ZORAN VUXANOVICI: Фрагмент
Titlul în limba română: Fragment (poezii)
Editura: Uniunea Sârbilor din România, Timișoara, 2018
2. BLAGOJE ČOBOTIN: Поводи
Titlul în limba română: Prilejuri (poezii)
Editura: Uniunea Sârbilor din România, Timișoara, 2018
3. IVO MUNCIAN: Stvaranie sveta, dan osmi
Titlul în limba română: Facerea lumii, ziua a opta (poezii)
Editura: Uniunea Sârbilor din România, 2018
Scriitori / Cărţi în limba ucraineană:
MYHAILO HAFIA TRAISTA: Verhnorivneanski opovidannea
Titlul în limba română: Povestiri din Rona de Sus (povestiri)
Editura: R.C.R. Editorial, 2018