O delegație a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, formată din rectorul prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval și prorectorul responsabil cu relații internaționale prof. univ. dr. ing. Irina Lungu, a participat la cel mai important eveniment la nivel mondial în domeniul învățământului superior – Conferința și Expoziția anuală NAFSA, desfășurate la Washington, SUA, în perioada 26-31 mai.
Este pentru prima dată când România este invitată la acest eveniment, ce a reunit 3.500 de universități din peste 100 de țări, cu mai mult de 10.000 de participanți. Țara noastră a avut reprezentanți de la 24 de universități, reunite sub pavilionul național „Study in Romania”, organizat de Consiliul Național al Rectorilor din România, Ministerul Educației Naționale, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe.
Rectorul TUIASI a precizat că principalul obiectiv al NAFSA 2019 a fost acela de a aduce împreună universități, posibili parteneri din zona educațională, organizații și companii. Nu a fost un eveniment care să fie dedicat în mod special atragerii de candidați, fiind purtate mai multe discuții pe teme ce au vizat colaborări inter-universitare pe proiecte de cercetare sau doctorate în co-tutelă. Din Iași a mai participat la manifestare o delegație a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”.
„Universitățile românești, prin cele 24 de reprezentante, au suscitat un interes aparte din partea organizatorilor și a potențialilor parteneri academici, ONG-uri sau firme de recrutare. Iașul a fost reprezentat de cele două universități cu profil tehnic, reprezentare bine primită de participanți, deoarece în SUA educația universitară în domeniile «inginerie și tehnologie», indiferent de domeniu, este foarte dezvoltată și mai atractivă decât în Europa. Conferințele-satelit ale evenimentului, organizate sub formă de workshop-uri, unele susținute de personalități covârșitoare (Madeleine Allbright, Colin Powell), precum și discuțiile purtate cu alte universități, au subliniat clar că rolul universităților de astăzi trebuie să se concentreze pe a-i determina pe studenți să aleagă un drum și să și-l dezvolte astfel încât, prin carieră, să își poată atinge nivelul maxim al potențialului creativ”a punctat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval
Standul Universității Tehnice de la eveniment a fost vizitat de reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior din SUA, Asia și Europa, punându-se baza premiselor unor colaborări pe termen mediu și lung. Universitățile din SUA au fost în special interesate de desfășurarea de programe doctorale în co-tutelă în mai multe domenii ale ingineriei, în timp ce universitățile din Japonia și-au exprimat interesul de a colabora cu TUIASI pentru desfășurarea unor stagii de cercetare în domenii inginerești și al arhitecturii pentru studenții de la ciclurile de masterat și doctorat.
În mod concret, în septembrie, TUIASI va fi vizitată de o delegație de la Nagoya Institute of Technology, din Japonia, pentru a semna un acord cu privire la mobilitățile din domeniul cercetării, iar spre sfârșitul anului mai mulți reprezentanți ai unor universități americane și australiene vor veni la Iași pentru a discuta concret colaborarea pe diverse programe doctorale.
„Încă de la deschiderea oficială a evenimentului, prin mesajele transmise de dr. Madeleine Albright și generalul Colin Powell, spiritul NAFSA 2019 s-a manifestat prin invitația adresată participanților de a se dedica reconfigurării internaționalizării educației universitare în acest nou context social și politic astfel încât formarea parteneriatelor să dezvolte complementar competențele studenților și să le confere firescul comunicării, indiferent de identitatea lor națională. Cunoașterea istoriei «celuilalt», ascultarea activă, menținerea deschisă a comunicării indiferent de diferențele de opinie, identificarea nevoilor actuale care să creeze beneficii comune și mai ales gestionarea nevoii de control pentru a crea o așa-zisă siguranță sunt principalele valori care conturează avantajele unui viitor de colaborare globală, dorită de fiecare dintre noi”,a subliniat prof. univ. dr. ing. Irina Lungu
În mod concret, TUIASI a purtat discuții pentru a iniția colaborări cu universități din Japonia: Waseda University Japan, Nagoya Institute of Technology, din Noua Zeelandă: University of Otago, din SUA: University of Alabama, Huntsville, Michigan State University, Ohio University – Russ College of Engineering and Technology, Colorado State University, mai multe instituții de învățământ superior din Europa: Université de Technologie de Compiègne, Franța, University of Applied Sciences Kaiserslautern, din Germania, cât și o universitate din Turcia – Marmara University. Standul Românie a fost vizitat și de Adrian Tudorache, consilier al ambasadorului român în SUA, care a descris situația educației tehnice din SUA explicând că domeniile tehnice sunt mult mai atractive și mai căutate decât în Europa.