ȚIGĂRI ELECTRONICE ȘI PRODUSE DIN TUTUN ÎNCĂLZIT, COMERCIALIZATE CU MESAJE ÎNȘELĂTOARE

În 2017, tutunul a ucis 3,3 milioane de oameni prin afecțiuni pulmonare, deopotrivă consumatori ai produselor din tutun și persoane expuse la fumul de țigară. Au fost înregistrate 1,5 milioane de decese prin boli respiratorii cronice, 1,2 milioane de decese prin cancer (traheal, bronșic și pulmonar), precum și 600.000 de decese prin infecții respiratorii și tuberculoză.

„În fiecare an, tutunul ucide cel puțin opt milioane de oameni. Alte numeroase milioane suferă de cancer, tuberculoză, astm bronșic sau boli pulmonare cronice cauzate de tutun”, arată dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății. „Plămânii sănătoși sunt esențiali pentru o viață sănătoasă. Astăzi – și în fiecare zi – îți poți proteja plămânii și pe cei ai prietenilor și ai membrilor familiei spunând nu tutunului” este mesajul transmis de dr. Tedros cu prilejul Zilei mondiale fără fumat.

Totodată, OMS le cere statelor să lupte împotriva tutunului prin implementarea integrală a Convenției-cadru privind controlul tutunului (FCTC) și prin punerea în practică a unor acțiuni eficace de control al tutunului, inclusiv prin măsuri precum taxarea produselor din tutun, crearea de locuri fără fumat și prin sprijinul renunțării la fumat.

Politici europene antifumat

Uniunea Europeană și fiecare stat membru sunt suporteri activi ai Convenției-cadru privind controlul tutunului, se arată și într-un mesaj transmis de dr. Vytenis Andriukaitis, comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară, cu prilejul Zilei mondiale fără fumat.

Medicul lituanian își exprimă direct îngrijorarea cu privire la numărul mare al tinerilor care încep să folosească țigări electronice și produse din tutun încălzit, care sunt comercializate tot mai mult pe baza unor mesaje înșelătoare.

La 20 mai a devenit operațional sistemul european privind trasabilitatea tutunului și elementele de siguranță. Astfel, autoritățile naționale vor putea controla și urmări traseul pachetelor de țigări în UE. În plus, cetățenii și autoritățile vor putea distinge dacă un produs din tutun, de pe piață, este legal sau de contrabandă.

Alte măsuri luate la nivelul UE includ reglementări stricte privind produsele din tutun, interzicerea publicității transfrontaliere, a promovării și a sponsorizării, sprijinirea statelor membre în crearea unor medii fără fumat, precum și reglementarea taxelor pe tutun.

Pe pachetele de țigări sunt imprimate avertizări cu privire la efectele nocive asupra sănătății, însoțite de imagini sugestive. Aromele adăugate produselor din tutun vor deveni ilegale începând cu 20 mai 2020.

Principalul obiectiv al politicilor anti-tutun este ca tinerii să nu mai ajungă să fumeze – în condițiile în care 93% dintre fumători se apucă de fumat înaintea vârstei de 26 de ani.