Eveniment în cadrul proiectului naţional „Sub cupola artei instrumentale şi vocale”

Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” anunţă organizarea celei de-a VIII-a ediţie a proiectului național „Sub cupola artei instrumentale şi vocale”. Evenimentul va avea loc vineri, 7 iunie, la ora 18.00, în Sala “Eduard Caudella” a Universității Naționale de Arte. „Anul acesta suntem onoraţi să îl avem ca invitat special pe pictorul Mihai Coțovanu, cu o expoziție personală “Timpul din adâncuri…” la Galeria “Universitas” a  Universității Naționale de Arte “G. Enescu” Iaşi , Casa Balş, et I, str. Cuza Vodă, nr. 29, în perioada 1-15 iunie 2019. De asemenea, suntem încântați să-i avem ca oaspeți în spectacolul din data de 7 iunie pe jurnalista Remuş Mureşan, prof. univ. dr. Nicu Gavriluță de la Universitatea “Al. I. Cuza” Iaşi, actorul Petre Ciubotaru de la Teatrul Național “Vasile Alecsandri” Iaşi, mezzosoprana Laura Magdalena Scripcaru  – solistă la Opera Națională Iaşi, coregraf Cristina Todi – lect univ. dr. la Universitatea Națională de Arte “G. Enescu” Iaşi, balerinii Andra Romaşcanu şi Alice – Diana Tudurii (studenți ai Universității Naționale de Arte “G. Enescu” Iaşi) şi Sabina Maria Hultoană şi Dragoş Sabaiduc (elevi la Colegiul Național de Arte “O.Băncilă” Iaşi)”, precizează organizatorii, într-un comunicat de presă. În program: momente artistice vocal-instrumentale, interludii pianistice (Ghe. Dima, Ion Cr.Danielescu, Tib. Brediceanu, Fr. Lehar, momente poetice, balet clasic – “Pastel coregrafic” (L. Minkus, W. A. Mozart, J. S. Bach, R. Coccianti). Proiectul se bucură de reîntâlnirea cu elitele culturale – artişti consacraţi, jurnalişti, magiştrii, şi împletirea momentelor artistice camerale cu povestiri şi evocări din trecuturile lor, totul „în numele artei, sub semnul artei şi prin artă”. Proiectul este iniţiat şi coordonat de prof. univ. dr. Lăcrămioara Naie, cu sprijinul Universităţii Naționale de Arte “George Enescu” Iaşi şi în parteneriat cu Municipiul  Iaşi, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, Direcția Județeană pentru Cultură Iaşi, Uniunea Artiştilor Plastici din România,  Radio România Cultural, TV Iasi, Radio Iaşi, Radio Trinitas şi Radio România Actualități. (E.M.)