NOI AM ALES

S-a spus că am avut parte de un moment istoric. De o vizită istorică, în sensul lucrului de ținut minte nu o zi, nu un an, ci poate de la o sută de ani în colo. Un moment istoric care să ne păstreze în memoria evenimentul. Vizita Papei Francisc în România, după 20 de ani de la prima vizită a unui Sfânt Părinte (după Papa Ioan Paul al II-lea, din 1999) ne confirmă faptul că suntem în fața unui eveniment de ținut minte, ce nu mai poate fi uitat. Păstrarea în memorie nu poate fi considerată atributul în sine al momentului, chiar dacă acesta s-a repetat după scurgerea a 20 de ani de când l-am avut ca oaspete pe Ioan Paul al II-lea, la zece ani de la câștigarea dreptului de a fi liberi și de a ne prezenta demni în fața lumii. La 10 ani de când ne-am spălat de comunism, am avut această onoare de a intra în rând cu lumea, respectând drepturile și libertățile omului, în cel mai natural mod posibil. Credința a făcut tot timpul o notă aparte, indiferent de regimul politic pe care l-am avut, doar că în comunism, credincioșii erau motivați să înțeleagă forma originală a libertății credinței, mai precis a crede doar în spatele perdelelor și cât mai puțin în public. 

Vizita Papei Francisc nu s-a rezumat doar la București, Șumuleu Ciuc, Blaj, ci și Iași. Nota generală a vizitei Sfântului Părinte, în sensul numitorului comun pe care am fost bucuroși să-l aflăm poate fi surprinsă în sensul de a fi împreună. De a face cărare între noi și vecinii noştri. Și, pentru că vorbele fără greutate zboară, trebuie să spunem ceea ce am observat că s-a întâmplat. Umăr lângă umăr i-am întâlnit și pe Klaus Werner Iohannis, Călin Popescu Tăriceanu, Ion Marcel Ciolacu, Viorica Dăncilă, în același rând. La Iași i-am văzut în realitate și nu în vis pe Primarul Mihai Chirica alături de preşedintele Consiliului Județean Maricel Popa. Această poziționare a oamenilor politici unul lângă celălalt, fără a se mai întrezării asperități, țepe, îmbrânceli, vrea să definească explicit o necesară normalitate, de la vorbă la faptă.

Suveranul Pontif a dat de înțeles că una dintre cele mai mari valori ale moralei creștine nu poate fi alta decât modestia, stimulatoare de înfrățire, de lucru împreună, de înțelegere a verbului care ne ține alături, ne pune în fața sinele nostru, al fiecăruia, în cea mai intimă și mai profundă sesiune de întrebări: Cine suntem, de unde venim, încotro mergem?

Papa Francisc a arătat lumii că știe să se lase întovărășit de bunătatea sufletească a celui căruia îi pasă de cel de lângă el, de cel mușcat de suferință. Suveranul Pontif este adeptul prieteniei, a familiei. Discursul său este unul de o simplitate răpitoare, dar frumos articulat cu o sensibilitate poetică greu de ignorat.

La Iași, Papa Francisc a întâlnit o bătrână care l-a tulburat prin ceea ce i-a spus. Iată ce, în fața a o 150.000 de pelerini, Papa povestește:

”Era o bătrână, destul de bătrână, o bunică. Și în brațe avea un nepot care avea cel mult două luni. Când eu am trecut, mi l-a arătat. Surâdea. Și surâdea cu un surâs complice. Cum mi-ar fi spus: Acum eu pot visa! Apoi, în momentul în care m-am emoționat și nu am avut curajul să o aduc aici, în față. Și pentru am povestit. Fiecare bunic visează atunci când nepoții merg înainte, iar nepoții visează atunci când au rădăcini. România e Gradina Maicii Domnului, pentru că este o Mamă care cultivă visele fiilor”.

Este al doilea Papă care ne spune că țara noastră este de fapt ”Grădina Maicii Domnului”. Cea mai autorizată voce ne spune un adevăr pe care noi, nu numai că nu-l știm, dar acum, când îl auzim, nu-l credem! ”De unde și până unde România să fie Grădina Maicii Domnului?” Și inima fiecăruia dintre noi începe din nou să sângereze, după două zile de revenire cu picioarele pe pământ.

Dușmănia din noi, ura soră cu moartea sunt lanțurile în care am fost condamnați să învățăm că suntem liberi, că suntem împreună, că legătura dintre noi este de fapt sincera noastră chemare în prietenie. Suveranul Pontif a reușit să ne dea formula cea mai simplă a înțelegerii, secretului de a fi împreună prin familie, la început, pentru ca, mai apoi, familia să capete o înțelegere mai amplă, să ne adune unul lângă celălalt, construind astfel matricea  înțelegerii:

„Aici, împreună cu voi, se simte căldura de a fi în familie, înconjuraţi de cei mici şi de cei mari.(…) România este ”grădina Maicii Domnului” şi în această întâlnire am putut să-mi dau seama de aceasta, pentru că ea este o Mamă care cultivă visurile fiilor, care le păzeşte speranţele, care aduce bucuria în casă. Este o Mamă duioasă şi concretă, care are grijă de noi. Voi sunteţi comunitatea vie şi înfloritoare, plină de speranţă, pe care o putem oferi Mamei. Ei să-i consacrăm viitorul tinerilor, al familiilor şi al Bisericii. (…) Astăzi, pe aceste meleaguri, este ziua copilului. Să-i salutăm cu aplauze puternice! Aş vrea ca primul lucru pe care-l facem să fie acela de a ne ruga pentru ei: să-i cerem Preacuratei să-i protejeze cu mantia sa. Isus i-a pus în mijlocul apostolilor săi; şi noi vrem să-i punem în mijloc şi să reafirmăm angajarea noastră de a-i iubi cu aceeaşi iubire cu care i-a iubit Domnul, angajându-ne să le dăruim dreptul la viitor”, a spus Papa Francisc. 

Suntem încă anesteziați de bucuria întâlnirii omului simplu, într-o lume atât de complicată și plină de răutate. Există un Dumnezeu și un diavol. Există Binele și Răul așezați în fața noastră pentru ca singuri să decidem drumul pe care vom merge. A venit Papa Francisc să ne spună pe cine să alegem. Și noi, am ales!

ADI CRISTI