Joi, Înălţarea Domnului

Joi, 6 iunie, este sărbătorită Înălțarea Domnului. Biserica Ortodoxă prăznuieşte Înălţarea Domnului la 40 de zile după Înviere, în Joia din cea de-a patra săptămâna după Paşti.
În această zi, Mântuitorul Iisus Hristos s-a ridicat la ceruri de pe Muntele Măslinilor. La această minune au mai luat parte şi Apostolii şi cei doi îngeri. Aceştia din urmă le-au vorbit apostolilor despre cea de-a două venire a lui Hristos, şi le-au cerut să nu fie copleşiţi de durerea despărţirii de Mântuitor.

Tradiţii la Înălțarea Domnului
Se înroşesc ouă, se pregătesc bucate, întocmai ca la masa de Paşti, iar salutul este „Hristos s-a înălţat! – Adevarat s-a înălţat!”.
În unele zone ale tarii, se leaga frunze de nuc peste brau, pentru ca Mantuitorul le-ar fi purtat in momentul Inaltarii. In alte zone, fetele si feciorii se duc in padure sa culeaga frunze de alun cu care fac vraji de dragoste sau pentru a le folosi ca plante tamaduitoare. Se zice ca Cerurile sunt deschise de la Pasti pana la Inaltare, iar cei care mor in aceasta perioada nu mai trec prin Judecata de Apoi si ajung direct in Rai.

Tot în această zi se fac pomeni si se impart pentru morti, in special branza, ceapa verde, paine calda si rachiu. Casele si mormintele se impodobesc, in unele zone, cu frunze de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leustean.
Femeile nu imprumuta sare si nu dau foc din casa, pentru ca altfel toata casa va vui, iar vacile nu vor mai da lapte pentru smantana.

Potrivit cărţii biblice „Faptele Apostolilor”, Mântuitorul Iisus Hristos, după Înviere, s-a arătat ucenicilor, timp de 40 de zile, după care, în prezenţa lor, s-a înălţat la cer. În acel moment Hristos şi-a profeţit revenirea şi i-a încredinţat pe apostoli că îl va trimite pe Duhul Sfânt.
În popor, Înălțarea Domnului se mai numeşte si Ispas, după numele martorului ascuns, nevăzut al Înălţării. Tradiţia spune că Ispas, un cioban, ascuns pe după pietre, a urmărit evenimentul, tăcut şi uimit, şi mai apoi a povestit alor săi cele întâmplate. De Ispas, oamenii îşi pun la brâu frunze de nuc pentru că se crede că şi Iisus ar fi avut când s-a înălţat la ceruri şi se bat cu leuştean ca să fie feriţi de rele şi de boli.

La fel şi vitele sunt bătute cu leuştean, ca să se îngraşe, să fie sănătoase şi ferite de vrăjitorii. De asemenea, la Înălţare, se taie păr din vârful cozilor de la vite şi se îngroapă într-un furnicar, cu urarea: „Să dea Dumnezeu să fie atâţia miei şi viţei câte furnici sunt în acest furnicar!”. Tot în această zi se sfinţesc plantele de leac – leuşteanul, paltinul, alunul.

În anumite zone se ţin Moşii de Ispas, iar casele şi mormintele sunt împodobite cu crengi de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leuştean. Se fac pomeni pentru morţi, împărţindu-se mai ales pâine caldă, brânză, ceapă verde şi rachiu. Sunt marcate vitele şi se taie mieii.

AMPress