Festivalul Serile Filmului Românesc a fost lansat la Teatrul Naţional din Bucureşti

Miercuri, 5 iunie, la Bucureşti a avut loc lansarea oficială a celei de-a X-a ediţii (aniversare) a Festivalului Serile Filmului Românesc, eveniment care va avea loc la Iaşi, în perioada 12-15 iunie, şi la care alături de organizatori au fost prezenţi nvitaţii şi partenerii manifestării. „Prin parteneriatul cu Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, devenit deja tradiție, conferința a avut loc în Sala Media și a fost mai mult un dialog cu presa și actorii, regizorii, partenerii și echipa. Lansarea de la București vine ca o invitație pentru toți cinefilii și iubitorii de film românesc și transmite mesajul de a nu uita de valorile cinemaului și de dialog. Festivalul se extinde în orașe din țară: Moinești, Vaslui, urmând ca pe harta SFR să apară Timișoara”, precizează organizatorii, într-un comunicat. „Mă bucur că publicul răspunde invitației noastre în fiecare an, iar anul trecut am avut peste 9.000 de spectatori. Ceea ce se întâmplă anul acesta este cu totul special pentru că ne dorim de foarte mult timp să-l avem alături de noi pe cel căruia îi dedicăm ediția de anul acesta și anume Florin Piersic și mă bucur că a ajunge la Iași să se întâlnească cu publicul cinefil”, a declaratAndrei Giurgia, director SFR. „O să fie câteva zile în care o să ne desprindem de tot ce nu ne place în jurul nostru și o să intrăm cu totul într-o lume cinematografică, unde de câțiva ani încoace, lucrând în mod direct acolo, îmi dau seama cum crește numărul publicului. Festivalul este o întâlnire cu absolut toate generațiile, un fel de fraternizare totală în care nimeni nu mai vrea altceva decât să vadă filme. Eram la Cannes și m-a oprit cineva și a zis că vin și anul ăsta la festival, nu erau din Iași. Se cheamă SFR, dar, de fapt, sunt de dimineață până seara. O întâlnire cu absolut toate generațiile. Aș adăuga o a 11-a poruncă: Să nu uităm, să nu uităm filmul românesc”, a afirmat, la rândul său, Irina-Margareta Nistor, Ambasador Cinematografic SFR)

CE SE VA ÎNTÂMPLA LA IAȘI – 12-16 IUNIE

În cele opt spații de proiecție, vor rula 30 de filme românești, în prezența a peste 70 de invitați. Pe lângă proiecțiile de film, vor avea loc și două expoziții de fotografie, un eveniment-dezbatere, intitulat „SOS Monumente” și un concert aniversar Damian & Brothers. De peste cinci ediții, Ambasadorul cinematografic al Festivalului SFR este Irina-Margareta Nistor. Epava, Parking, Sunset, Faci sau taci, Guvernul copiilor 3D, Maria – inima României, Popeasca și Cap și pajură sunt filmele care vor rula în premieră în cadrul festivalului de film.

Expoziții SFR

  • Regina Maria, ambasador irezistibil al istoriei și artei populare românești (12 – 26 iunie)
  • Parcul Regele Ferdinand din fața Palatului Roznovanu Iași
  • Florin Piersic „Reverență” (12 iunie – 12 iulie)
  • Expoziția aniversară SFR | Un deceniu de film românesc la Iași 12 iunie – 12 iulie)

SECȚIUNI SFR 10

  • Secțiunea Retrospectiva Florin Piersic
  • Secțiunea Cele mai bune filme ale anului 2018/2019
  • Secțiunea Centenar
  • Secțiunea Premieră
  • Secțiunea Documentar
  • Secțiunea Filme cu cei mai mulți spectatori
  • Secțiunea Scurtmetraj  – „S’Curte și la FIX”

(Spații de proiecție: Piața Unirii, Ateneul din Iași, Amfiteatrul Palas, Casa de Cultură a Studenților, Tiki Village, Pleiada SPA, The Trumpets și Hala FiX).

La un deceniu de film românesc la Iași, pe marele ecran din Piața Unirii, vor fi proiectate șase dintre filmele în care joacă Florin Piersic, actorul căruia îi este dedicată această ediție.

În deschiderea festivalului, va avea loc proiecția filmului de suflet al actorului, Parașutiștii (1972), în care Luncan, un comandant de parașutiști aspru și intransigent, își neglijează soția și copilul în favoarea meseriei. Retrospectiva Florin Piersic include filmele: De-aș fi… Harap-Alb (1965), Haiducii lui Șaptecai (1971),Elixirul tinereții (1975), Pintea (1976), Colierul de turcoaze (1985). Filmele din Retrospectiva Florin Piersicvor fi vizionate pe marele ecran din Piața Unirii din Iași (open air), în perioada 12-16 iunie, de la ora 21.00, cu excepția Serii de Gală, care va începe la ora 20.30. „Florin Piersic este cel mai carismatic actor român, care în cei peste 60 de ani de carieră cinematografică a reușit să demonstreze că are un talent indiscutabil și nu este doar o prezență spectaculoasă, de altfel, extrem de rară în peisajul colegilor de breaslă” (Irina-Margareta Nistor, Ambasador SFR). „După reverențele pe care le-am făcut pentru Mircea Daneliuc, George Mihăiță, Mircea Diaconu, Victor Rebengiuc, Cristian Mungiu, acum a venit timpul să-i dedicăm ediția unuia dintre cei mai iubiți actori ai tuturor generațiilor – Florin Piersic. Este un actor atât de complex, încât am stat să analizăm fiecare detaliu legat de filme și proiecții. De altfel, este pentru prima dată când vom avea, seară de seară, proiecții open air, în Piața Unirii” (Andrei Giurgia, Director SFR)

  • Concertul Aniversar 10 ani cu SFR va avea loc sâmbătă, 15 iunie, de la ora 23:00, la Tiki Village.

La un deceniu de #festivalSFR, Concertul Aniversar Damian & Brothers aduce la Iași ritmurile care au făcut înconjurul lumii. Centrul lumii lui Damian Drăghici va fi, pentru câteva ore bune, la Iași. Momentele de energie, sunet și ritmuri gypsy & folclor reorchestrat le vor fi dedicate marelui ecran și actorilor cinematografiei românești. Recitalul este gândit special, ca un concept cinematografic live, cu petrecere autentică mai ceva ca-n filme. „Cine nu a fost încă la concertul lor, va avea o mare surpriză, demnă de Oscar! Ne-am dorit, încă de acum doi ani, să-l aducem la Iași pe unul dintre cei mai mari artiști ai genului, care duce numele României în străinătate, la case foarte mari. Damian Drăghici a fost din prima deschis propunerii noastre și a promis că Iașul va ține minte seara de la Tiki Village, demnă de 10 ani cu filmul românesc!”, precizează Andrei Giurgia, directorul SFR. Artiștii vor interpreta exclusiv piese compuse și/sau reorchestrate de artistul Damian Drăghici, care formează repertoriul Damian & Brothers. Repertoriul trupei este format din melodii de petrecere cunoscute (Mona, Lizeanu, Sharaiman, Mama mea e florăreasa, Ileana, Ileana, etc.). Stilul abordat este o combinație de gypsy & folclor reorchestrat.