SEDUCĂTORII

M-am ridicat în picioare. Devin astfel mai înalt decât ceea ce puteam eu să-mi imaginez despre înălțime și  mărire. Noua mea postura era una pe cât de neașteptată, pe atât de impozantă. Semănam cu imaginarul turn de fildeș în care a stat ascunsă acea femeie considerată a fi dispărută, dar care fusese uitată acolo sus, pe când se rosteau rugăciunile de seară în acel loc considerat a fi mult mai aproape de cel invocat decât de mlaştina puturoasă ce-mi împletea degetele de la picioare.

Era o parte din mine care mă privea cu admirație și o altă parte care mă trata cu dispreț. Eram admiratul și, în același timp, disprețuitul. Descopeream în mine dimensiuni nebănuite. Incredibile, dureroase, greu de ținut minte. Aveam nevoie de tot ceea ce îmi aducea aminte de mine sau chiar de tine, rămasă pe acel loc pustiu prin înălțimea pe care o degaja. Părăsirea începea din clipa în care te-am găsit, abandonată. A nimănui. Lăsată la întâmplare, aiurea. Toți erau îmbrăcați în negru, fără ca cineva să-și aducă aminte că ar fi murit cineva. Înaintea fiecărui spectacol, cu trei zile înainte, se îmbrăcau în negru. Aveau nevoie de acea stare pe care le-o dicta întunericul ochilor strânși închiși!  Un negru dureros, plin de praf de stele și de sclipiri de lumânări aprinse. Peste toate aceste nebunii se auzea un bocet stingher, sub formă de sughiț prelungit printr-un icnet sfâșietor. Era de fapt un plâns interpretat la lăută.

Actorii aşteptau gongul să bată. Mai era unul de bătut. Primele două au fost un succes. Nimeni nu le-a luat în seamă, dar toți au ținut cont de ele, așteptându-l astfel pe al treilea. Pe ultimul după care cortina se va ridica. De fapt nu va avea ce să se ridice, neavând nici o cortină de scenă în dotare. Se va aprinde doar lumina singurului reflector din sală, lăsând să se înțeleagă partea de scenă vie. Cu un om sub formă de arătare, înghesuită în sine, ca un ghem adunat. Încă nu mișca. Poate de aceea nu-ți dădeai seama ce  este. O muzica ușoară acoperea fundalul scenei asemenea unui cearșaf sub care fantomele își făceau simțită prezența, într-un dans exersat să fie înălțător.

Ghemul începea să se miște, să se deșire, să se întindă înspre mijlocul scenei, punct în care coapsele dansatoarei reușeau să sugrume clipa de grație. Lumina plictisită de atâta intensitate, reușea să clipească de două ori, repezit, pentru ca, în cele din urmă, să se stingă.  O stingere totală, ca o moarte disperată.

Hainele negre ale actorilor se amestecau cu hainele negre ale spectatorilor, în acel întuneric comandat sau pur și simplu accidental. Unii mizau pe o pană de curent. Cei mai  mulţi credeau că așa este scris spectacolul. Alții nici nu știau că se joacă așa ceva. Erau adunați pe linie de voluntariat, cu recomandarea ”Veniți și voi, acolo! Va da bine la C.V.” Nici un zgomot suplimentar. Nimic în plus, nimic în minus. A existat și un ”în cele din urmă”, când cineva a aprins o lanternă, îndreptând-o pe scena goală. Neînțeles de goală. Nici urmă de ghem, deșirare, coapsele dansatoarei…Doar o scenă goală și restul întuneric rănit doar de lumina acelei lanterne iscoditoare.

Mai apoi, am fost nevoiți sau inspirați să aplaudăm, să dăm semnalul detașării de momentul consumat, în clipa penibilă sau poate sublimă…

A fost ceea ce a fost fără ca să fiu sigur că a fost ceva de reținut sau pur și simplu ceva de luat în seamă.

Nu a fost nimic sau acel fel de nimic care nu este luat în seamă, care este trecut cu vederea, așa cum mai este trecută o tuse mascată sau un strănut scăpat în podul palmei.

Între timp a trecut și Papa pe la noi. Ne-a dat binecuvântarea, rugându-ne să-l pomenim și pe el în rugăciunile noastre, căci, încerca el să n spună așa se întâmplă cu cei care se sacrifică pentru alții, rămân fără Papă, fără acel cineva care să aibă grijă și de ei, așa cum în întunericul scenei a rămas acea clipă de grație sugrumată de coapsa acelei dansatoare, pierdută în întuneric, dar căutată în locul în care un spectator grăbit și-a îndreptat lanterna.O astfel de constatare ne aruncă în aer întregul raționament, aducându-l printre noi, din nou, pe Papa Francisc, de această dată fără SPP-iști și fără gărzile elvețiene. Doar noi, anonimii și, în același timp, seducătorii.

ADI CRISTI