Guvernul României a venit cu o primă reacție în contextul evenimentelor politice de la Chișinău. Într-un comunicat emis presei anunță că urmărește evoluțiile politice din Republica Moldova și îndeamnp forțele politice să respecte procesul democratic. „Guvernul României urmărește îndeaproape evoluțiile politice din Republica Moldova. România, ca stat care deține Președinția Consiliului Uniunii Europene și care susține ferm parcursul european al Republicii Moldova, face un apel la toate forțele politice să respecte procesul democratic și voința cetățenilor exprimată prin vot la alegerile din februarie 2019. Cetățenii Republicii Moldova au nevoie de o soluție negociată politic care să le asigure prosperitatea, continuarea reformelor și consolidarea parcursului pro-european”, se arată în declarația de la București. Tot de la București a venit și reacția președintelui român Klaus Iohannis. Acesta a îndemnat forțele politice să se așeze la masa de discuții. Scurt, despre ce se petrece la Chișinău: la data de 8 iunie 2019, ACUM și PSRM au semnat un acord temporar de colaborare și formare a unei majorități parlamentare. Astfel, în funcția de președintă a Parlamentului a fost votată Zinaida Greceanîi, iar șefă a Guvernului a fost desemnată Maia Sandu. (sursa: www.unimedia.info)
Related Articles
67 de cazuri noi de coronavirus la Iași. 68 de pacienți în spital, din care 5 la ATI
18 iulie 2022 19:03
Atelier de producere a săpunului, în cadrul unui proiect de colectare urbană a deşeurilor
10 iulie 2018 15:03
Dăncilă: Vom disponibiliza 43 de milioane de euro pentru crescătorii de porcine
10 octombrie 2018 17:13
Check Also
Close
-
Iohannis:Preşedinţia României la Consiliul UE a fost una foarte bună20 iunie 2019 19:24